DECLARAŢIILE primilor martori ajunşi la locul ACCIDENTULUI

Ultimele persoane care l-au văzut în viaţă pe Dan Condrea sunt sunt un biciclist şi un şofer pe care fostul patron al firmei Hexi Pharma l-a depăşit cu peste 150 km/oră chiar înainte ca accidental să se producă.

Prima persoană care a ajuns la locul impactului care a avut loc pe marginea şoselei dintre Corbeanca şi Buftea a fost biciclistul, un om de afaceri bucureştean, precizează secundatv.ro.

 “Mă plimbam cu bicicleta. Înainte de accident, tocmai luasem o pauză și îmi fotografiam bicicleta ca să trimit poza unui prieten pe Facebook. În acel moment am auzit o bubuitură puternică. Am ridicat privirea și am văzut cum zboară prin aer tot felul de obiecte, de resturi de mașină și de pietre. Ca să fie clar, eu nu am văzut cum s-a produs accidentul, doar am auzit puternica bubuitură și am văzut efectul impactului.

Eram la circa 300 de metri pe sensul de mers al mașinii; dacă eram mai aproape, cred că mă lovea vreo planetară în cap. Imediat m-am urcat pe bicicletă și m-am grăbit către locul accidentului, ca să dau primul ajutor.

Cred că am ajuns în maxim un minut, timp în care nici nu a trecut și nici nu m-a depășit vreo mașină. Am ajuns primul la locul accidentului. La puțin timp a ajuns o mașină în care era o femeie și o fetiță. Împreună cu femeia am mers la resturile autoturismului ca să dăm primul ajutor.”

Afaceristul s-a grăbit să ajungă la maşina care intrase în copac. Între timp, de pe carosabil a oprit un alt vehicul din care a coborât o femeie împreună cu o fetiţă. Femeia a venit către automobilul făcut praf pentru a-l ajuta pe biciclist, aflat deja acolo să acorde primul ajutor. 

“Când am ajuns lângă mașină mi s-a făcut rău. Așa ceva nu am văzut în viața mea. Am început să caut cu femeia supraviețuitorii. Nu era nimeni în mașină și nici prin iarba foarte mare din jur. După ceva timp femeia mi-a spus că l-a găsit pe om sub mașina contorsionată. Repet: așa ceva nu am văzut în viața mea.

Mașina era zob. Se lovise de copac și era contorsionată complet. Airbagurile erau umflate – dar degeaba. Apoi femeia a găsit portofelul și telefonul bărbatului. Telefonul era plin de țărână. Femeia îmi tot spunea să mai căutăm, că poate a mai fost vreun pasager.

Eu am început să dirijez circulația iar femeia, pentru că avea telefonul la îndemână, a sunat la 112.”

Martorul mărturiseşte că după câteva momente de la producerea accidentului a apărut şi o maşină a poliţiei dinspre Corbeanca care circula prin zonă, iar ISU şi Salvarea mult mai târziu.

“La câteva momente după accident a ajuns o mașină de Poliție dinspre Corbeanca – nu de la apelul nostru, ci pentru că circulau prin zonă, tocmai făcuseră un schimb de tur. Să știi că ISU a venit la un sfert de oră și Salvarea – mult mai târziu, nu cum se spune, în 10 minute.

În timp ce așteptam salvarea, femeia mi-a spus că mașina (lui Condrea – n.r.) circula cu viteză foarte mare, de peste 140 km/h, când a trecut pe lângă ea. Și că bărbatul vorbea la telefon. 

Cred că a fost un accident nefericit, nu o sinicidere, așa cum mi-au spus polițiștii care au venit să facă măsurători”.