Ancheta în cazul Caracal este în plină desfășurare, iar o întrebare-cheie macină opinia publică: Dincă a acționat de unul singur sau face partea dintr-o rețea complexă?
Familiile Luizei și Alexandrei consideră că monstrul din Caracal a fost ajutat de complici, însă achetatorii nu au reușit să facă lumină în acest sens.
Avocatul lui Dincă a declarat, că Dincă regretă ceea ce a făcut. „Are, are regrete în prezent. Chiar plânge când își aduce aminte de ceea ce a făcut. Îi pare rău într-adevăr, acum are regrete. A conștientizat efectiv, a înțeles ceea ce a făcut, a înțeles că a greșit, i-a venit și mintea la cap”, a dezvăluit Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă.
În timpul emisiunii, mama Luizei Melencu l-a întrebat pe avocat dacă există dovezi clare care să demostreze că Dincă le-a ucis pe Luiza și pe Alexandra.
„Sunt declarațiile inculpatului plus expertizele tehnico-științifice medico-legale care atestă două decese. Există o problemă. Nu există o a treia victimă. Avem două dispariții, două victime. Dacă ar fi existat o a treia posibilă victimă, sigur că atunci, ipoteza că Luiza ar fi în viață poate că ar fi avut o susținere efectivă”, a răspuns Claudiu Lascoschi.
Bunicul Luizei a fost vizibil deranjat de spusele avocatului și i-a dat o replică extrem de acidă. „Victime suntem numai în mintea dumneavoastră și a lui Dincă. Înseamnă că și dumneavoastră vă lasați influențat de Dincă. Nici dumneavoastră nu vreți să spuneți în realitate. Veniți cu dovezi concrete. Noi vă simțim că mințiți, nu spuneți lucrurilor pe nume, ne ascundeți adevărul”, a mai adăugat bunicul Luizei, scrie Cancan.