În contextul scandalului izbucnit după ce un interlopul Sorin Palesică a izbit-o cu pumnul în faţă pe salvamontista Miruna Inel într-un local din Staţiunea Straja, primarul oraşului Uricani, aflat în Valea Jiului, a declarat în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei că zona este sigură.
Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani, susţine că Valea Jiului este una sigură, unde nu se întâmplă evenimente majore în care sunt implicaţi interlopii.
”Valea Jiului este una dintre cele mai sigure zone din regiune. Aproape foarte sigură, că nimic nu este perfect. Evenimentele ca cele din Straja nu fac bine socieţăţii. Este oribil ce s-a petrecut acolo”, explică primarul din Uricani.
”Din punctul meu de vedere, interlopii făceau bani, pe vremea când mergea bine CNH (Compania Naţională a Huilei). Când zic interlopi eu mă refer la intermediari dintre CNH şi oamenii de afaceri, nu la mărunţişuri...”, continuă Dănuţ Buhăescu.
Întrebat ce înseamnă pentru dânsul ”mărunţişuri”, el a explicat că el înţelege prin acest termen o simplă ceartă între vecini, nicidecum un eveniment precum cel petrecut în localul din Straja.
Iniţial, când a fost întrebat prima dată, primarul din Uricani a reacţionat nervos: ”Haideţi... domnu’… dacă ne luăm cu filozofii d-astea...“. Apoi, dânsul a încheiat apelul. Însă, numai după câteva momente a revenit cu un telefon, cu un ton mult mai calm şi relaxat, şi a reuşit să dea explicaţia menţionată anterior.
Totodată, el nu a vrut să dea declaraţii despre comandatul poliţiei din Lupeni, Dănuţ Mocanu, spunând că el se află în prezent în altă structură. Potrivit juranlistei Anamaria Sanda, Mocanu a plecat din poliţia Uricani după o ceartă cu priamrul Buhăescu.CITEŞTE MAI MULT...
Jurnalista Anamaria Sanda, de la Vocea Străzii, explică pentru Evenimentul Zilei că primarul din Uricani este prieten foarte bun cu jurnalistul Cătălin Docea, care o acuză pe aceasta că alungă turiştii din zonă din cauza afirmaţiilor sale. CITEŞTE MAI MULT…