Marius Șumudică, unul dintre marii rivali ai echipei FCSB, a declarat că și-ar dori ca formația finanțată de Gigi Becali să devină campioana României.
Marius Șumudică, fostul antrenor al Astrei Giurgiu, a făcut câteva previziuni legate de noua ediție a Ligii I și a afirmat că CFR Cluj nu are nicio șansă să câștige trofeul. În schimb, conform actulului tehnician de la Kayserispor, FCSB este mare favorită. Mai mult, Șumudică a precizat că și-ar dori ca „roș-albaștrii” să devină campioni.
„Echipa de acum nu e nici FCSB, nici Astra. E un dublu mixt așa, cum e la Tecău când joacă la turnee. Sincer, chiar mi-aș dori să ia campionatul, chiar dacă știți foarte bine că nu e o echipă pe care o simpatizez. Având în vedere că sunt șase jucători care au lucrat cu mine, care m-au ajutat în carieră, le doresc din suflet să ia campionatul. Clar, FCSB e favorită la campionat. CFR Cluj n-are nicio șansă. FCSB va lua campionatul cu mult înainte să se încheie sezonul", a spus Șumudică pentru Dolce Sport.