Declaraţie-şoc. Mama bebelușului maltratat de tată: „Normal că îmi iubesc soţul”

Mama copilului rupt în bătaie de propriul tată spune că își iubește la nebunie bărbatul și nu vede de ce s-ar despărți de el. Alexandru Andreca i-a produs multiple fracturi propriului copil, într-o criză de nervi. Apoi l-a dus la bucătărie, l-a şters de sânge şi a aruncat pe geam şerveţelele.

Alexandru Andreca, bărbatul de 33 de ani care și-a bătut până la epuizare fiul de numai șase săptămâni a fost arestat, luni, pentru 29 de zile. El este acuzat de vătămare corporală gravă și rele tratamente aplicate minorului, fapte pentru care riscă între 3 și 15 ani de pușcărie.

Bebeluşul are nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale

Noaptea de duminică spre luni și-a bătut cu bestialitate copilul până i-a rupt oasele. Aceasta, pentru că pruncul se trezise din somn și plângea, iar bărbatul nu a vrut să își trezească nevasta ca să îl îngrijească. După ce, duminică dimineaţă, i-au pus umărul drept și palma stângă în ghips,  luni, medicii de la Spitalul Louis Țurcanu au descoperit că bebelușul are și picoiorul stâng fracturat de bătaia aplicată de tată. Asta pe lângă traumatismele abdominale și toracice suferite și pe lângă faptul că micuțul are fața cu răni cicatrizate și zgârieturi pe corp. Potrvit legiștilor, bebelușul are nevoie de cel puțin 50 de zile de îngrijiri medicale. Bărbatul a vrut să se arunce în faţa trenului. „E bolnav cu capul”, spune soţia

Dialogul cu Irina, mama copilului, scoate însă în evidență fapte mai grave. Aceasta își apără soțul, ca şi cum agresarea copilului ar fi ceva firesc într-o familie. Medicii care l-au îngrijit pe micuț au declarat că acesta este în șoc traumatic. „E atât de speriat de agresiunea lor încât ori de câte ori aude vocea mamei sale începe să plângă. La fel face când este luat în brațe de aceasta. Reacționează și la mirosul ei. În mod normal, un sugar se liniștește în contact cu mama sa. Aici însă este evident că micuțul este în șoc traumatic, datorită relelor tratamente”, explică un cadru medical. Mama are 23 de ani, a absolvit un liceu creștin și spune că își iubește în mod egal copilul de șase săptămâni și bărbatul care era la un pas să îl omoare. Îi găsește, soțului, diverse circumstanțe atenuante. „El a mai vrut să se omoare. A vrut să se arunce în fața trenului. Nu i-a convenit ceva de maică-mea și atunci a vrut să se omoare. E bolnav cu capul. Trebuie poliția să îl ducă la doctor, să-i dea medicamente pentru cap”, spune  femeia. Mama a ascuns agresiunea, încercând să-şi protejeze soţul

Încearcă să își apere soțul cu orice preţ, chiar și atunci când medicii îi reproșează că, atunci când a venit cu bebelușul la spital, nu le-a spus că acesta fusese agresat. „Nu am știut că l-a bătut pe copil. Eu când m-am trezit, i-am găsit în bucătărie. Copilul făcuse pe el și soțul meu încerca să îl schimbe”, povestește mama. Potrivit poliției, „tatăl dusese copilul în bucătărie ca să îl șteargă de sânge, iar șervețelele folosite le-a aruncat pe fereastră”, după cum spune Mădălina Mezdrea, ofițerul de presă al Poliției Timiș. Apoi, femeia recunoaște, cu jumătate de gură, că știa de agresiune. „Făcuse o criză. Când am vorbit cu el mi-a spus că nu știe de ce a făcut asta, că a fost un moment de necunoștință”, a mai adăuugat Irina.  „Normal că îmi iubesc bărbatul”

Irina Andreca are 23 de ani și povestește că și-a cunoscut soțul în comunitatea religioasă pe care o frecventează, amândoi fiind penticostali botezați, ea de 7 ani, el de 3. Mai spune că acesta lucrează de 10 ani și că nu are studii liceale. Apoi își declară iubirea față de bruta care a fost la un pas să își ucidă propriul copil. „Eu îi iubesc la fel de mult pe amândoi, și pe copil și pe soț. Normal că îmi iubesc bărbatul. El este bolnav la cap, îi trebuie medicamente, în rest e om bun. Trebuie să îl ducă poliția la doctor, să îi dea medicamente, altfel, Doamne ferește ce se mai poate întâmpla”, ne spune femeia. La biserica penticostală nimeni nu-i cunoaşte

Îm cartierul Steaua, puțini vecini știu de cele întâmplate în casa familiei Andreca. Au aflat din presă și sunt șocați. „Oamenii aceștia locuiesc în chirie aici de un an. Ne salutam și atât, nu erau prea sociabili. Tot ce știam despre ei este că erau pocăiți”, ne spune un vecin. Colegii de serviciu ai bărbatului spun că părea liniștit, nu au avut niciodată impresia că ar putea deveni violent. Pastorul bisericii pe care, potrivit Irinei, o frecventau, spune că soții Andreca nu erau cunoscuți în comunitate. „Lăcașul de cult este deschis tuturor, ei au putut frecventa biserica, însă nu erau implicați în viața comunității noastre, pentru că nu i-am găsit trecuți în registre”, a declarant pastoral Dumitru Moț. Deocamdată, Protecţia Copilului evaluează cazul

În continuare, consilierii de la Protecția Copilului se ocupă de mama și bebelușul maltratat. „Evaluăm cazul. Colegii de la Serviciul Telefonul Copilului au discutat și cu mama, care nu înțelege cum de s-a putut întâmpla un asemenea lucru. Dacă va fi nevoie, îi vom asigura mamei consiliere psihologică, iar ulterior, după ce mama și copilul vor părăsi spitalul, vom vedea dacă au nevoie și de un alt fel de sprijin din partea noastră", a spus Smaranda Marcu, purtătoarea de cuvânt a DGASPC Timiș. CITIȚI ȘI:

  • Bebeluș bătut cu bestialitate de propriul tată