Deși până și șefii unor instituții de stat, cum este Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie, au admis că toate cheltuielile suplimentare pe care le vor suporta companiile din cauza aplicării taxei pe construcții speciale se vor vedea în costuri ca cele la energia electrică, ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a declarat că nu are informații în acest sens.
„Nu avem date că populația plătește această taxă. Procentul de transfer poate fi între 0 și 100%”, a declarat aseară Ioana Petrescu, ministrul Finanțelor.
Producătorii și furnizorii de energie, producătorii agricoli precum și multe alte categorii de companii vor trebui să plătească taxa pe construcții speciale, așa-numita taxă pe stâlp. În cazul unor companii de stat ca Nuclearelectrica suma datorată în contul acestei taxe pe 2014 este mai mare ca profitul pe 2013, în condițiile în care taxa se aplică la valoarea reactoarelor nucleare de la Cernavodă.