Declaraţia Unică trebuie depusă până în 31 iulie. 600.000 de persoane fizice au predat-o până-n prezent

Ministerul Finanţelor a comunicat miercuri că termenul limită pentru depunerea Declaraţiei Unice este 31 iulie şi că aproximativ 600.000 de persoane au depus-o până în prezent.

Aceasta poate fi depusă în două modalităţi, fie online prin intermediul platformei https:// declunica.anaf.ro/, respectiv portalului e-guvernare.ro, fie în format fizic.

„Declaraţia Unică se poate depune şi în format hârtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire” s-a precizat în comunicatul Ministerului Finanţelor.

190.000 de persoane au optat pentru varianta online în acest an, ceea ce înseamnă că numărul acestora a crescut de 3.5 ori faţă de anul trecut. De asemenea, persoanele care o vor depune online până la termenul limită vor beneficia de o bonificaţie în valoare de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018, plătit integral până în 15 martie 2019.

„Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică” se precizează în comunicat.

Nedepunerea Declaraţiei Unice la termenul stabilit de lege se sancţionează cu o amendă cuprinsă între 50 ron şi 500 ron