Declarația de avere din care lipsesc multe bunuri și un divorț cu semne de întrebare. Explicațiile unui fost ministru

Costel Alexe. Sursa foto Arhiva EVZ

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, actual președinte al Consiliului Județean Iași, a făcut precizări legate de două subiecte care au dat naștere semnelor de întrebare: declarația de avere și divorțul.

O declarație cu semne de întrebare, depusă de Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași. Din actul respectiv lipsesc un apartament, suma de 150.000 de lei și trei terenuri.

Toate erau trecute în proprietatea soției demnitarului, de care fostul ministru al Mediului a divorțat. Presa locală nota faptul că actualul președinte al Consiliului Județean Iași ar fi divorțat de jumătatea sa chiar în timp ce DNA anunța punerea lui sub acuzare pentru luare de mită, în dosarul privind cele 22 de tone de tablă. Jurnaliștii speculau faptul, că acest divorț ar fi fost, de fapt, un aranjament între cei doi, cu scopul de a-și pune la adăpost o parte din avere.

Cum și explică fostul ministru Costel Alexe declarația de avere

„Odată cu divorţul survenit, nemaiexistând posibilitatea ca doamna Alexe să fie menţionată în declaraţia mea de avere, nu mai apar nici bunurile ei. Asta nu înseamnă că au dispărut”, a explicat Costel Alexe la Antena 3.

„În declarația de avere, bunurile imobile sau mobile practic erau foarte bine trecute în dreptul și individualizate fie în dreptul meu fie în dreptul fostei soții. În momentul de față, din 2013 până astăzi, acolo era individualizat ce bunuri îmi aparțineau mie, ce bunuri aparțineau în cotă de 100 % la soția Raluca Alexe.

Din momentul divorțului, existând posibilitatea firească și uzuală ca unul dintre foștii soți să nu mai fie trecut în declarația de avere a celuilalt, nu mai apare sau nu mai figurează în declarația mea de avere, dar asta nu înseamnă că au dispărut bunurile. Asta nu înseamnă că există un scandal. Nu înseamnă că există nişte acuzaţii”, a mai precizat liberalul.

„N-a existat niciun divorț din alte cauze decât cele personale, între mine și Raluca Alexe. Nu practic să acoperim sau să ștergem sau să dispară din declarația de avere a unuia dintre noi anumite bunuri”, a conchis Costel Alexe.