Declaraţia care schimbă TOT CE NU ŞTIAI DESPRE PÂINE. "A fost demonizată degeaba la televizor"

Declaraţiile alarmiste ale nutriţioniştilor privind efectele consumului de pâine sunt nefondate, susţin cercetătorii de la Fundaţia Britanică de Nutriţie. Mai mult, lipsa alimentului din dieta zilnică poate provoca deficienţe vitaminice, iar numărul cazurilor de alergii este în creştere.

În ciuda tendinţei oamenilor din întrega lume de a reduce consumul de pâine, obezitatea este în floare, iar specialiştii estimează că în următorii 20 de ani, numărul obezilor se va dubla. Britanicii au ajuns astfel la concluzia că nu scoaterea pâinii din alimentaţie este soluţia pentru a scăpa de kilogramele în plus, ci reducerea consumului de grăsimi. "Pâinea, şi în special pâinea albă, a fost degeaba demonizată în mass-media atâţia ani de zile. Pâinea este o sursă importantă şi vitală de nutrienţi. De altfel, s-a dovedit că dietele sărace în carbohidraţi, precum Atkinssau Dukan, nu ajută foarte mult la pierderea kilogramelor. Deci toate frustrările oamenilor sunt în zadar, având în vedere cât de mult se chinuie să renunţe la pâine. Experţii în sănătate trebuie să nege toate miturile vehiculate până acum ", este de părere Dr. Aine O'Connor, citat de dailymail.co.uk. Pâinea este bogată în vitamine (E, B1, B2, B6 şi B9) care furnizează organismului nutrienţii de care are nevoie pentru a preveni îmbolnăvirea.