Real Madrid a fost eliminată, aseară, din Liga Campionilor, de Ajax Amsterdam, după un umilitor 1-4, pe „Bernabeu”. În tur, madrilenii se impusesră cu 2-1.
„Galacticii” suferă la toate capitolele, iar plecarea lui Cristiano Ronaldo de pe „Bernabeu” pare a fi un blestem greu de rupt de Real. Aseară, campioana Europei a fost eliminată în sferturile Champions League, iar înainte cu câteva zile suferise o altă eliminare, în Cupa Spaniei, provocată de rivala Barcelona. Un alt aspect rușinos pentru „blancos” este diferența de 12 puncte față de catalani, în La Liga.
Drept urmare, Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, l-a găsit țap ispășitor pe tehnicianul Santiago Solari, pe care îl va demite la finele acestui sezon sau chiar mai devreme. Presa iberică e de părere că cel mai potrivit pentru a readuce starea de spirit în vestiarul „galacticilor” este legendarul Raul Gonzalez, nume care se leagă de istoria clubului de pe „Bernabeu”.