Decizie luată de ministrul Mediului pentru a stopa masacrarea pădurilor

Ce se întâmplă cu pădurile din România.

Firmele care exploatează ilegal masa lemnoasă vor rămâne fără certificatele de atestare

Ministerul Mediului a anunțat că va retrage certificatele de atestare firmelor care exploatează ilegal masa lemnoasă. Costel Alexe, ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, a emis un ordin, marți, publicat în Monitorul Oficial.

Se suspendă certificatele de atestare „dacă sunt constatate tăieri ilegale în parchete neautorizate la care exploatarea s-a realizat de operatorul economic atestat pentru activitatea de exploatare a masei lemnoase sau de personalul angajat în cadrul acestuia, consemnate într-un raport de control aprobat de conducătorul entităţii din care face parte agentul constatator, prin care se propune retragerea certificatului de atestare”, se specifică în actul normativ.

Certificatele de atestare se retrag de Comisia de atestare a operatorilor economici şi în baza unui raport de control al Gărzilor Forestiere sau al Corpului de control al ministrului, prin care se propune retragerea certificatului.

Operatorii economici pentru care există hotărâri judecătoreşti definitive în materie de infracţiuni la regimul silvic, prin care instanţa a dispus atragerea răspunderii penale a acestora, vor rămâne fără certificate de atestare, anunță agerpres.ro.