Decizie istorică în cazul lui Stelian Ogică, omul care a susținut că a rămas fără biletul de 1 milion de dolari

Stelian Ogică, devenit cel mai cunoscut jucător de loto din istoria României, a primit un verdict la o solicitare foarte importantă.

Stelian Ogică a devenit cunoscut în 2001, atunci când a susținut  că a rămas fără biletul câștigător la loto. Giurgiuveanul făcea turul televiziunilor cu o poveste ce părea desprinsă din film. El afirma că avusese „marele bilet” la extragerea 6/49 din 21 ianuarie.

Premiul la acea vreme era de 1 milion de dolari și un apartament de 3 camere în București. Dar, Ogică spunea că a fost atacat și deposedat de valorosul bilet. El era un împătimit jucător al Loteriei Române și de-a lungul timpului a câștigat diverse sume de bani. Niciuna nu s-a apropiat însă de 1 milion de dolari.

Stelian Ogică a devenit cel mai cunoscut și controversat jucător din istoria loto - România

Cazul a făcut furori, iar românii au urmărit cu interes povestea lui Ogică. În cele din urmă, în instanță, el a pierdut. Și a fost acuzat de înșelăciune de magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 București în anul 2002. Hotărârea a fost menținută și de judecătorii de la Curtea de Apel București, în 2003.

În februarie 2001, Ogică a fost arestat și anchetat pentru înșelăciune. Era acuza că-și înscenase jaful pe baza căruia îi expunea povestea. A fost eliberat de după gratii în anul 2003. Ca urmare a unei hotărâri definitive date de magistrații de la Curtea de Apel București. El nu a abandonat subiectul și a continuat să lupte. A făcut mai multe plângeri împotriva procurorilor care l-au anchetat. Și s-a adresat chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Magistrații de la Curtea de Apel București i-au respins cererea lui Stelian Ogică

Anul trecut, Stelian Ogică s-a adresat Judecătoriei Sectorului 3. El depus o cerere de revizuire a sentinței inițiale, din 2002. Pentru a obține reabilitarea. Însă, în cele din urmă, el a aflat un verdict, marți, 16 februarie 2021. Cererea lui nu a fost luată în considerare și a fost respinsă de judecătorii de la Curtea de Apel București.