Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit, la propunerea Patriarhului Daniel, ca anul 2017 să fie dedicat „apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.
În zilele de 28 și 29 octombrie, la București, a avut loc ședința Sinodului BOR, prezidată de Patriarhul Daniel. Printre altele, la propunerea Întâi Stătătorului Bisericii, anul 2017 a fost declarat „Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.
Hotărârea conducerii Bisericii Ortodoxe vine în întâmpinarea unei cereri vechi a credincioșilor români, de recunoaștere (și eventual de canonizare) a mărturisitorilor care nu s-au lepădat de Hristos în temnițele comuniste, în ciuda regimului de teroare și exterminare, mulți plătind cu viața.
După 1990, deși au existat mai multe ședințe în care s-a decis canonizarea unor sfinți români, conducerea BOR a igorat de fiecare dată cererile de recunoaștere a celor pe care evlavia populară îi numește deja Sfinții Închisorilor.
PS Sebastian, episcopul Slatinei și Romanaților, declara:
„Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor. (…) Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste…”
Iar PS Iustinian Chira, episcopul Maramureșului, duhovnicul care l-a tuns pe Nicolae Steinhardt întru monahism, spunea:
„Toți aceștia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncați în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispășească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Ei sunt de fapt sfinți. Prin jertfă, s-au sfințit, s-au sanctificat.”
Pe 25 octombrie, în prezența delegatului PF Daniel, Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, a avut loc inaugurarea Cimitirului Românesc de la Stalingrad.
Alte decizii importante ale Sinodului au fost:
1. Înscrierea în calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama cu ziua de prăznuire la 4 noiembrie;
2. Actualizarea de către parohii a pomelnicelor cuprinzând eroii creştin-ortodocşi (ai Războiului de independenţă, ai celor două războaie mondiale – atât pe frontul de vest, cât şi de est, ai închisorilor comuniste, ai Revoluţiei din decembrie 1989), care sunt pomeniţi la sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor;
3. Extinderea la nivel naţional, începând cu anul 2016, a Programului Sănătate pentru sate, desfăşurat cu succes în lunile septembrie-octombrie 2015 ca proiect pilot la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor.