Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost obligată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata unor dobânzi de întârziere, ca urmare a nesoluţionării la termen a unor deconturi de TVA, a anunţat firma de avocatură Biriş Goran, într-un comunicat preluat de Agerpres.
Reprezentanţii firmei de avocatură au declarat că suma pentru care ANAF a fost obligată să plătească penalităţi în urma procesului este de peste un milion de lei, dintr-un volum total de deconturi de TVA de 2.478.824 lei. Penalităţile sunt datorate unor dezvoltatori imobiliari.
"Soluţia pronunţată de instanţa de judecată reprezintă încununarea a cinci ani de efort al Biriş Goran. Procedura în sine este complexă, cu pericole la fiecare pas procedural. În practica judiciară românească, din câte cunoaştem, această hotărâre ar fi a doua de acest fel, însă sub aspectul sumei la care ANAF a fost obligată la plată, hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea clientului nostru iese în evidenţă", a precizat Mihai Nuşcă, Partener Avocat Coordonator al departamentului de litigii.