DECIZIE GRAVĂ. Bebeluşii cu probleme grave de inimă nu mai pot fi operaţi în România

Pentru că a rămas fără anestezişti, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică de la Târgu Mureş a suspendat intervenţiile chirurgicale în cazul nou născuţilor care suferă de afecţiuni cardiace grave

Anual în România se nasc între 150-200 de copii cu malformaţii cardiace, care necesită intervenţii chirurgicale în primele 28 de zile de viaţă, însă din 1 octombrie niciun copil nu va mai beneficia în ţară de astfel de operaţii, prin suspendarea activităţii de la Târgu Mureş, a precizat Horaţiu Suciu, şeful acestei clinici,

"Doi dintre medicii anestezişti, practic medicii care asigurau toate intervenţiile chirurgicale atât la transplantul cardiac, cât şi la partea de chirurgie pediatrică, şi-au anunţat dorinţa şi, pe cale de consecinţă, şi decizia de a trece în sistemul privat. Doi medici foarte importanţi pleacă, sunt cei care asigurau practic această activitate din punct de vedere al anesteziei şi terapiei intensive, şi ne lasă un pic descoperiţi pe un segment extrem de important din punct de vedere a patologiei pe care o asigurăm noi ca şi clinică de chirurgie cardiovasculară, ştiind că institutul nostru, clinica noastră este un centru de referinţă naţional pentru aceste intervenţii", a arătat Horaţiu Suciu.

Potrivit acestuia, atribuţiile celor doi medici primari au fost delegate unui medic specialist tânăr, care ''va învăţa din mers'', iar principala consecinţă este că, începând de la 1 octombrie, în anumite segmente de patologie, în primul rând la nou născuţi, vor fi urgenţe pe care nu le vot mai putea asigura, până când noua echipă va putea prelua şi acest segment de patologie. Reorganizarea a dus în această situaţie gravă Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a spus că plecarea specialiştilor a fost generată şi de desfiinţarea Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş şi trecerea acestuia în subordinea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, motiv pentru care aprovizionarea cu materiale este anevoioasă, iar lipsa de personal a devenit acută.

Horaţiu Suciu a susţinut că a făcut nenumărate memorii la Ministerul Sănătăţii, pentru reînfiinţarea IBCvT Târgu Mureş, însă nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care consideră că mai marii sănătăţii nu văd o prioritate în problema nou născuţilor cu malformaţii cardiace congenitale.

"E ca o maşină căreia-i sare o roată, apoi încă una... maşina se va opri în şanţ, evident.  Cazurile de nou-născuţi nu le voi dirija niciunde, pentru că n-au unde să fie dirijate. Şi dacă nu s-a înţeles că acest centru, aşa cum e el, şchiop, este singurul totuşi, probabil că nu contează ce se întâmplă cu aceşti copii. Eu am scris nenumărate memorii (...) sunt înregistrate, scrise - strategii, ce ar trebui făcut, cum să facem, să ne cumpere şi nouă nişte aparate, n-am primit de opt ani nimic. Dar se pare că nu se consideră de către Ministerul Sănătăţii că aceasta e o problemă. Şi dacă nu se consideră, înseamnă că asta aşa ar trebui să fie. Eu trebuie să continui activitatea, pentru că eu o să plec ultimul de aici", a accentuat dr. Suciu.

Doctorul a afirmat că a luat măsuri pentru continuarea activităţii întrucât "nu poţi să stai şi să te uiţi cum se dezintegrează un serviciu", însă e nevoie de timp pentru formarea specialiştilor.

Există un remediu "Toate aceste lucruri negative care s-au întâmplat nu sunt decât consecinţe ale acestei desfiinţări, vă informez că situaţia este gravă din punctul acesta de vedere, dacă o lăsăm să continue aşa, şi singura soluţie normală este reînfiinţarea IBCvT. Lucru care nu ar trebui să supere pe nimeni, din contră, ar trebui să bucure pe toată lumea, indiferent că sunt oameni politici sau nu. Un lucru care merge bine - şi vă reamintesc, Institutul mergea foarte bine, era cea mai performantă unitate sanitară din România din toate punctele de vedere, nu numai profesional, ci şi din punct de vedere al activităţii administrative, nu avea datorii (...) Şi s-a luat această decizie într-un mod abuziv, pe baza unei note de fundamentare total hilare, deci ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns, şi având la bază nişte argumente total ilogice şi probabil ascunzând alte interese. Singura soluţie, repet, este reînfiinţarea Institutului. Dacă nu se doreşte acest lucru, înseamnă că trebuie să ne aşteptăm la ce e mai rău în continuare", a subliniat dr. Horaţiu Suciu.

Acesta a subliniat că IBCvT Târgu Mureş trebuie lăsat să îşi facă propria politică de personal, de dotare, de achiziţii etc., însă până la luarea unei astfel de decizii 'vom continua să operăm alte patologii, chiar şi complexe, dar le vom lua treptat până vom ajunge la această supra specialitate'.

IBCvT Târgu Mureş opera, în 2009, în jur de 400 de cazuri, dintre care 100 de nou născuţi, iar după comasarea cu SCJU Târgu Mureş, a început să efectueze între 40-50 de intervenţii la nou născuţi.