Ducesa de Cambridge şi Prinţul William se pregătesc să devină părinţi pentru a doua oară. Viitoarea mamă s-a internat la Spitalul St Mary's din Londra, unde a născut şi prima oară. Potrivit presei britanice, spitalul a decis închiderea unei secţii, din cauza unei bacterii.
Decizia a fost luată după ce opt persoane au fost infectate cu o bacterie periculoasă. Astfel, spitalul a hotărât să închidă secţia, pentru a efectua o amplă dezinfectare. Bacteria depistată în cazul celor opt pacienţi, CPE (carbapenemase producing enterobacteriaceae), este una rezistentă la antibiotice şi poate duce la apariţioa unor infecţie letală.
Secţia a fost închisă pe data de 15 aprilie şi a fost supusă unei curăţenii amănunţite. Pacienţii în continuare în legătură cu periculoasa bacterie, iar unitatea spitalicească urmează să fie redeschisă în curând, scrie Agerpres.
Aripa închisă din cauza bacteriei nu este aceeaşi cu cea unde se află Ducesa de Cambridge.