Fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii European Food, au câştigat definitiv procesul intentat statului român la ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială, potrivit Mediafax.
Statul trebuie să achite despăgubiri de peste 200 de milioane de euro.
„Vineri seară s-a dat la Washington decizia în cererea de annulment (acţiunea în anularea hotărârii arbitrale , n.r.) făcută de România împreună cu Comisia Europeană împotriva rezultatului în procesul de la ICSID şi toate cererile României şi Comisiei Europene au fost respinse. Decizia este finală, iar statul nu mare are altă cale de atac pentru anularea deciziei. Suma este foarte mare, din cauza dobânzilor care s-au acumulat în ultimii doi ani. Sunt peste două sute şi ceva de milioane de euro. În fiecare zi în care nu se plăteşte se adună câteva zeci de mii de euro”, a declarat Ioan Micula.
Istoria conflictului
În anul 2005, cei doi frați au dat în judecată statul român pentru că nu a respectat angajamentele referitoare la protecția reciprocă a investițiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia și România. Cele doi s-au putut folosi de acest acord în condițiile în care au și cetățenie suedeză. De ce anume s-au plâns oamenii de afaceri? În urmă cu peste 10 ani, cei doi au realizat trei fabrici în zona defavorizată Ștei-Nucet din Bihor. Construind într-o zonă defavorizată, ar fi trebuit să beneficieze de facilități fiscale: garantarea creditelor externe, restituirea taxelor vamale și scutirea impozitului pe profit.
Guvernul Năstase a anulat aceste facilități, pe motiv că în zonele defavorizate crescuse evaziunea. În urma procesului intentat în 2005, patronii European Drinks au câştigat la Washington peste 367,4 milioane de lei (aproximativ 82 de milioane de euro).