Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat, marţi că decizia privind calea de urmat - intervenţia sau nu, aparţine exclusiv personalului Ambulanţei.
„Cele 15 apeluri au fost preluate de către operatorii 112 aflaţi în serviciu în cele trei zile, au fost indexate ca fiind urgenţe medicale şi a fost transferată legătura apelanţilor cu personalul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş. Referitor la cele 15 apeluri la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, au fost înregistrate trei persoane care au efectuat apeluri multiple (în număr de 10) şi încă cinci apeluri unice. Din punct de vedere al timpului de procesare a apelurilor, transferul către personalul medical care dispecerizează urgenţele medicale, respectiv SAJ Timiş, s-a realizat cu o medie de 53 de secunde/apel", se arată într-un comunicat al STS.
STS prezintă cronologia apelurilor de urgenţă efectuate de diferite persoane de pe strada Mioriţei, nr. 8 din Timişoara.
„La Centrul de primiri apeluri de urgenţă 112 Timişoara, s-au înregistrat, în perioada 16 - 18 noiembrie, un număr de 15 apeluri de urgenţă care semnalau diferite simptome medicale cu stări de rău, greţuri, vărsături, colici şi dureri abdominale ale unor persoane care locuiau în acelaşi bloc", se arată în comunicat.
Apelurile unice au fost înregistrate pe 16 noiembrie, orele: 13:35:28, 14:05:41 şi 16:55:11; pe 17 noiembrie, ora 08:43:28 şi pe 18 noiembrie, la ora 07:59:57. În toate apelurile a fost vorba despre urgenţe medicale cu persoane care prezentau vărsături, colici abdominale şi deshidratare.
„Cazurile de apel multiplu au fost înregistrate după cum urmează: sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la ora 09:21:31 a fost primit primul apel prin care s-a solicitat sprijin medical pentru un copil care prezenta dureri abdominale şi vărsături. Apelantul a revenit ulterior la ora 18:18:53. După aproximativ trei ore de la primul apel, sâmbătă, la ora 12:25:22, a sunat o persoană care anunţa că o femeie din acelaşi bloc, dar alt apartament, prezenta greţuri şi vărsături. Acest apelant a revenit după aproape 30 de ore, în data 17 noiembrie, la ora 18:04:36", informează STS.
Cel de-al treilea caz de apel multiplu a fost iniţiat duminică dimineaţa, 17 noiembrie, la ora 08:05:09, care a fost urmat de un alt apel la ora 10:44:11. Ulterior, aceeaşi persoană a revenit în cursul nopţii şi dimineţii, la ora 02:42:36, la ora 03:22:43, la ora 05:16:56 şi la ora 09:05:14, relevă comunicatul, potrivit agerpres.ro