Decizia scandaloasă a Guvernului: a salvat 26 de universităţi "fantome"

Mai multe universităţi din ţară şi-au deschis porţile anul acesta deşi teoretic ar fi trebuit să fie închise. Termenul până la care acestea trebuie să primească aviz din partea ARACIS, fără de care nu pot funcţiona, s-a prelungit brusc cu un an, imediat după ce Guvernul s-a schimbat.

O notă a Ministerului Educaţiei avertiza la sfârşitul lunii februarie că toate universităţile care nu au privit aviz de la ARACIS vor suporta consecinţele: închiderea programelor de studii de licenţă sau chiar lichidarea instituţiilor, acolo unde este cazul. Nota din 28 februarie 2012 oferea universităţilor un ultim termen de o lună pentru a solicita evaluarea ARACIS. Instituţia de acreditare urma să anunţe în aprilie rezultatele evaluărilor şi, în funcţie de acestea, universităţile primeau aprobare de funcţionare sau nu. Pe lista ministerului se regăseau 13 universităţi private în pericol de lichidare şi alte 35 de universităţi cu doar unele specializări în pericol de închidere. Numai câteva dintre in stituţiile de învăţământ aflate pe lista neagră au cerut în perioada imediat următoare evaluarea ARACIS şi au primit aviz de funcţionare. Printre acestea, Universitatea "Spiru Haret", Universitatea "Al.I.Cuza" din Iaşi, Universitatea din Craiova, Universitatea Creştină "Partium" din Oradea. Însă cele mai multe au mers în continuare aşa, iar situaţia s-a rezolvat de la sine. 26 de unităţi de învăţământ, cu mii de studenţi înscrişi, au fost salvate doar de venirea USL la Putere. Hotărârea de Guvern 30 iulie a dat drept de funcţionare universităţilor de pe lista neagră, permiţându-le să obţină avizul ARACIS până la 30 martie 2013. Din vârful pixului, instituţiile de învăţământ au primit un an de graţie. "Dacă acest termen este depăşit, Ministerul Educaţiei trebuie să aplice prevederile legii", spun reprezentanţii ARACIS. Teoretic, studenţii sunt pro tejaţi chiar dacă universităţile intră în lichidare. "Studenţii îşi termină studiile, dar universitatea nu mai poate organiza un nou examen de admitere", au precizat reprezentanţii ARACIS. Ce-au obţinut universităţile: să dea licenţă şi anul acesta, să înscrie alţi studenţi în toamnă şi să le mai ia taxe încă 4-5 ani de-acum înainte. Chinul acreditării, un efort imens În timp ce unele universităţi private au dat din umeri şi nu au făcut nimic pentru a primi evaluarea ARACIS, în altele s-au investit milioane de euro pentru acelaşi lucru. Este cazul "Universităţii Petre Andrei" din Iaşi, care a primit anul trecut gradul de încredere. "A fost o muncă asiduă şi continuă timp de doi ani. Au fost evaluate toate programele de licenţă şi masterat şi toate au primit acreditare. Am investit 3,5 milioane de euro pentru un cămin studenţesc, pentru dotarea laboratoarelor şi a centrelor de cercetare, pentru personal calificat. Am muncit pe brânci împreună cu angajaţii şi am avut nopţi la rând în care nu am putut dormi, dar până la urmă am reuşit să trecem de la gradul de neincredre la gradul de încredere. Suntem plini de datorii acum şi uneori mă întreb dacă a meritat acest efort uriaş văzând că în jurul meu funcţionează în continuare fabricile de diplome", spus Doru Tompea, rectorul Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi. Doru Tompea, rectorul Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi Frăţie între lumea academică şi impostura politică Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, explică anomalia aministierii universităţilor fantomă: "Impostura universitară a beneficiat de un sprijin fără precedent din partea politicienilor. Uitaţi-vă doar care au fost nominalizările acestui guvern pentru conducerea Ministerului Educaţiei şi căutaţi grupurile de interese din jurul acestora. Cei propuşi erau exponenţii unor interese. Sursa problemelor din mediul universitar este impostura universitară, susţinută de politicienii de prim rang din România. Amintiţi-vă ce rezistenţă puternică a existat faţă de clasificarea universităţilor şi ierarhizarea universităţilor". CITIŢI ŞI:

  • FENOMENUL DIPLOMELOR "FALSE". Profesori de la Universitatea Bioterra, acuzaţi că luau 500 de euro şpagă pentru a le trimite studenţilor subiectele prin sms
  • DEZVĂLUIRI despre Universitatea Bioterra: "Profesorii îţi spun şi ce să copiezi, iar LICENŢA O IEI CU 9 ŞI 10"
  • Universitatea fantomă, greu de închis. Ecaterina Andronescu, ameninţată cu moartea. "Cer ajutor ministrului de Interne"
  • Scandalul dintre ministru şi rector a ajuns la faza de şpagă!
  • Începe revoluţia împotriva minciunii academice. Detectorul de plagiat te prinde în două minute. Licenţa, masteratul şi doctoratul, controlate la sânge | VIDEO
  • Universităţile, pline de impostori