Decizia luată de România în plin război. Se dau bani de la stat. Cine sunt angajații vizați

Decizia luată de România în plin război. Se dau bani de la stat. Cine sunt angajații vizați Sursa foto: Arhiva EVZ

Războiul din Ucraina a afectat multe companii din România, care aveau relații comerciale cu Federația Rusă. În acest context, ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat o serie de facilități.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că acele companii româneşti care au avut relaţii comerciale cu Federaţia Rusă şi sunt afectate de sancţiunile internaţionale impuse acestei ţări ar putea beneficia de şomaj ethnic.

Budăia precizat că instituţia pe care o conduce lucrează la un proiect de act normativ privind susţinerea acestor companii, documentul urmând a fi finalizat cel mai devreme săptămâna viitoare.

"Cei care, de exemplu, lucrează şi au contracte pe orizontală şi vor fi nevoiţi ca pentru anumită perioadă să îşi închidă producţia, ar putea primi şomaj tehnic. Trebuie să luăm măsuri pentru oamenii aceia, să îi încurajăm pe investitori să nu facă concedieri, doar să intrăm într-un şomaj tehnic, cum a fost cu pandemia, dar nu în aceleaşi condiţii. Mi-aş dori să fie plata direct către angajaţi", a declarat Marius Budăi, pentru Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul Muncii a a mai spus că nu are "informaţii reale" cu privire la numărul de firme afectate: "Cu siguranţă vor fi, pentru că vor fi probleme şi pe lanţul de aprovizionare cu materie primă şi trebuie să preîntâmpinăm. Când vom ajunge în situaţia aceea, eu trebuie să am actul normativ în vigoare".

Decizie luată de România în plin război. Facilități și pentru ucrainenii ajunși la noi în țară

Săptămân a trecută, Marius Budăi a anunțat că ucrainenii ajunși în România, în urma declanșării războiului pe teritoriul lor de către Rusia, pot acum să fie angajați în țara noastră.

Cetățenii ucraineni își vor putea presta serviciile pe teritoriul românesc, după ce normele înscrise în legile Muncii au fost modificate. Astfel, refugiații vor putea să intre în câmpul muncii pe baza unei declarații făcută pe propria răspundere.

Această declarație confirmă îndeplinirea condițiilor de pregătire profesională, ori experiența în domeniul de activitate pentru care se optează, declarantul necesitând a nu avea antecedente penale care să fie incompatibile cu munca pe care urmează să o presteze în România.

„Trăim vremuri dificile, dar ne adaptăm din mers pentru a ajuta atât refugiaţii ucraineni, cât şi cetăţenii şi firmele româneşti. Astfel, am modificat legislaţia pentru ca toţi cetăţenii ucraineni care intră în ţara noastră şi doresc să se angajeze să o poată face fără nici un fel de aviz sau restricţie, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, mai ales că şi patronatele româneşti reclamă o lipsă a forţei de muncă”, a anunțat Marius Budăi.