Caz revoltător! O bătrână a murit pe treptele spitalului din Corabia așteptând o scrisoare medicală. Medicul care o avea în îngrijire susține că a respectat legea, însă anterior acceptase ,,o atenție ".
Deces revoltător pentru o bătrână, la spital! O bătrână a decedat pe treptele spitalului din Corabia (județul Olt), așteptând o scrisoare medicală, informează Antena 3. Nepoata femeii a făcut publică pe Facebook drama bunicii ei. Alexandra Mincis a povestit pe rețeaua de socializare că bunica sa de 85 de ani s-a stins pe 15 ianuarie.
Bătrâna a murit așteptând o scrisoare medicală
Rudele femeii veniseră cu ea la spital pentru o scrisoare medicală necesară pentru închirierea unui concentrator de oxigen. Din păcate, însă, bunica Alexandrei a murit la scurt timp, așteptând ca rudele sale să obțină toate parafele necesare. Nepoata femeii a explicat că nu au vrut să o ducă pe bătrână în spital. S-au gândit că ar putea să rezolve birocrația din dosarul medical fără a o mai plimba pe drumuri. Spitalul nu consideră că ar fi fost încălcat dreptul pacientului în acest caz.
"Sunt persoane care ne acuză că vrem bani. Nu, nu vrem bani, nu am depus nicio plângere, am făcut doar public totul pentru că nu vrem să mai treacă și alte persoane prin ce am trecut noi", a povestit Alexandra Mincis.
Nu toți ne permitem să vă băgăm bani în buzunare
"De ce salariu aveți nevoie, domnule ,,doctor", nu toți ne permitem să vă băgăm bani în buzunare. Aveam nevoie de o scrisoare de la doctorul pneumolog (xxx) din Corabia pentru bunica mea de a prelungi contractul unui concentrator de oxigen. Ieri dimineață am mers cu ea la spital în căruț - i-a măsurat saturația de oxigen rezultând 67. Din punctul de vedere al doctorului era bună.
Acum vine partea grea pentru ea. Trebuie să sufle într-un tub încercând de mai multe ori. Nu reușește, nu avea suficientă putere de a sufla. În tot acest timp doctorul era foarte recalcitrant. Răspunsul dânsului a fost că nu poate să ne dea acea scrisoare că nu trece testul cu tubul și că așa este legea, nu poate demonstra că are nevoie de oxigen. Asta cu toate că în același spital a fost internată 10 zile, tot la oxigen a stat, dar biletul de ieșire unde era specificat că are nevoie de oxigen era egal cu 0 pentru el", relatează tânăra pe pagina sa de socializare.
Deces revoltător la spital pentru o bătrână! "O atenție" a schimbat atitudinea medicului
"Dar o mică minune a apărut după ,,o atenție". S-a putut face scrisoarea. Timp de aproximativ o ora bunica mea a așteptat pe holul spitalului. Mai aveam nevoie de o stampilă rotundă care se afla la o asistentă. Între timp am pus-o pe bunica în mașină. Dar după încă 10 minute de așteptare inima ei s-a oprit. Același doctor vine la mașină, îi verifică pulsul și răspunde pe un ton foarte diferit și calm ,,da, a decedat și făcusem și scrisoarea pe un an". Din păcate a trebuit să moară pentru a-i demonstra acestui doctor că ea are nevoie de oxigen", a scris nepoata femeii, pe Facebook.
Al doilea caz revoltător de la Spitalul din Corabia în 2021
La începutul anului, un alt caz revoltător, inuman s-a petrecut tot la spitalul din Corabia. Un bătrân a fost filmat în timp ce stătea în genunchi pe holurile spitalului, rugându-se să fie consultat. Acesta aștepta de 3 ore să fie preluat de cineva și cerea ajutor pentru că suferise un accident vascular. O tânără care era în vizită l-a găsit pe bătrân în genunchi și s-a oferit să îl ajute. Pentru că nu la putut ridica singură, a rugat personalul medical să intervină. Însă doctorița care a venit, s-a uitat la bătrân, și apoi a pleacat nepăsătoare fără să facă nimic.