Prefectul Sibiului, Ovidiu Sitterli, a demisionat în această dimineață. Demisia vine în contextul în care în mapa sa așteaptă o semnătură ordinul de prefect care să constate încetarea înainte de termen a mandatului președintelui Consiliului Județean Sibiu.
Schimbarea lui Sitterli din funcția de prefect era oricum pregătită de Guvernul Cioloș de mai multe săptămâni, arată surse din administrația centrală pentru Evenimentul Zilei. Doar că această schimbare nu s-a produs încă deoarece nu a fost găsită persoana care să îi ia locul. Motivul oficial al demisiei îl reprezintă intenția prefectului de Sibiu de a participa la alegerile locale. ”Prefectul Judeţului Sibiu, Ovidiu-Ioan Sitterli, i-a transmis, în această dimineaţă, la ora 8,00, prim-ministrului Dacian Julien Cioloş cererea de demisie. Având în vedere faptul că va participa la alegerile locale din data de 5 iunie 2016, domnul Ovidiu Sitterli a solicitat încetarea mandatului de prefect al judeţului Sibiu începând cu data de 4 martie 2016”, se arată într-un comunicat emis de Instituția Prefectului Sibiu.
Tensiuni în ultimele zile
Prefectul a intrat din nou în atenția publică în ultimele zile, când liberalii sibieni au cerut insistent aplicarea prevederilor legale care să ducă la încetarea mandatului de președinte a lui Ioan Cindrea, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Prefectul ar fi trebuit să emită ordinul de încetare a mandatului, dar în urma unei destul de ample corespondențe cu CJ Sibiu, acest lucru a fost amânat. Săptămâna trecută, liberalii sibieni au anunțat că solicită secretarului județului Sibiu să redacteze un referat către prefect, referat care să stea la baza emiterii ordinului de prefect pentru demiterea lui Cindrea. Acest referat a fost redactat și înregistrat la Instituția Prefectului Sibiu acum două zile, dar prefectul a refuzat să comenteze ce va face în această situație.
Ovidiu Sitterli a devenit prefect în primăvara lui 2012, fiind susținut pentru această funcție de social-democrați. Mandatul lui Sitterli a fost unul ”plat”, prefectul refuzând în permanență să comunice public, dar remarcându-se drept ”umbra lui Cindrea”, președintele CJ Sibiu și al PSD Sibiu, pe care l-a însoțit în mai toate evenimentele publice.