Ungaria a închis, duminică, taberele de tranzit pentru migranți, nemailăsând pe nimeni să intre în ele, din cauza exploziei epidemiei cu noul coronavirus. Oficialii de la Budapesta spun că există un risc foarte mare de îmbolnăvire, având în vedere și valul masiv de refugiaţi care se îndreaptă spre vestul Europei, după ce Turcia şi-a deschis graniţele.
”Suspendăm pe termen nedefinit primirile în zonele de tranzit”, a declarat Gyorgy Bakondi, consilierul pentru securitate internă al premierului maghiar Viktor Orban. Acesta a precizat că majoritatea refugiaţilor sosiţi la frontierele ungare sunt afgani, pakistanezi şi iranieni, iar Iranul este una din cele mai afectate țări de coronavirusul COVID-19.
Bakondi a admis că măsura a fost luată ținând cont și de riscul unui nou val migrator masiv, după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decis să nu mai împiedice refugiaţii să plece către statele UE.
În 2015, în timpul precedentului mare val migrator, ungurii au construit la frontiera cu Serbia şi Croaţia un gard parţial electrificat pentru a împiedica pătrunderea liberă a refugiaților. Aceștia au putut să treacă doar printr-una din cele două zone de tranzit amenajate de guvernul ungar, unde erau ținuți până la soluţionarea cererilor de azil. În prezent, taberele adăpostesc 321 de solicitanți de azi, a mai declarat Gyorgy Bakondi.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: www.thehungaryjournal.com