Producătorul auto german Volkswagen inaugurează, mâine, fabrica de un miliard de dolari din Chattanooga, Statele Unite ale Americii, locul unde vor fi asamblate, între altele, 150.000 de Passat-uri croite special pentru piața locală.
Ambițiile mari impun investiții pe măsură.
Ca să nu mai piardă bani în Statele Unite și, mai ales, pentru a-și atinge țelul de a deveni cel mai important producător auto la nivel mondial, Volkswagen a investit un miliard de dolari într-o fabrică pe care a construit-o de la zero în Chattanooga, Tennessee, scrie ”Automotive News”.
Între altele, noua uzină Volkswagen din Statele Unite ale Americii va produce 150.000 de Passat-uri special croite pentru piața locală.
Ce înseamnă asta? Simplu, varianta americană a clasicului model german va fi mai încăpătoare decât cea comerializată în alte țări și, ca și când n-ar fi fost suficient, mai ieftină (cu aproximativ 8.000 de dolari – circa 5.500 de euro, la cursul zilei – decât o versiune similară oferită clienților europeni, spre exemplu).
Această ”performanță” a fost posibilă datorită costurilor inferioare cu mâna de lucru, simplificării unor procese tehnologice și, nu în ultimul rând, utilizării unor furnizori locali.
Divizia americană a grupului Volkswagen nu a mai obținut profit din 2002. Producătorul german – numărul unu în Europa – deține numai 3% din piața auto din SUA, o poziție care ar putea fi justificată și prin prisma unei reputații proaste în rândul clienților. Un studiu al calității realizat anul trecut de ”J.D. Power” a plasat Volkswagen pe locul 31 din 33 de mărci analizate.