Îndiguirile forţate din comunism, care nu permit luncii să funcţioneze ca un burete pentru apa în exces, sunt cauza inundaţiilor de pe Dunăre şi alte cursuri de apă din România, arată un studiu al World Wild Found România. Iar un studiu finanţat de Guvernul Olandei, care propune soluţii anti-inundaţii şi economice pentru zona Cotu Pisicii, este ignorat de autorităţile române.
Dacă lăsăm natura în pace, spunea naturalistul Grigore Antipa în perioada interbelică, lunca Dunării poate prelua miliarde de metri cubi de apă. Din păcate, Grigore Antipa a murit în 1944, iar vorbele lui nu au mai răzbit până în anii 60-70, când au avut loc îndigurile de pe Dunăre. În acei ani, 70% din cursul românesc al Dunării a fost îndiguit, pentru a elibera teren necesar agriculturii. Soluţia - vechea luncă inundabilă
Însă, la 20 de ani de la căderea comunismului, situaţia s-a schimbat - activitatea agricolă a scăzut, iar fonduri europene pentru dezvoltarea ecologică a localităţilor din Deltă aşteaptă doar proiectele. "Dacă am reuşi să reconectăm la Dunăre 100.000 de hectare din vechea luncă inundabilă, am obţine scăderi ale nivelului cu cel puţin 40 de centimetri", spune Orieta Hulea, coordonator regional Program Ape la WWF. Studiul a ajuns la concluzia că suta de mii de hectare ar fi un obiectiv rezonabil, având în vedere că 800.000 de ha din lunca românească a Dunării ar putea fi reconstruite ecologic.
Fără măsuri inteligente pe Dunăre, inundaţiile se vor repeta într-un ritm care îi va convinge pe oamenii din localităţile învecinate fluviului că acesta este mai degrabă o pacoste decât o bogăţie. Inundaţiile dezastruoase din 2006 şi situaţia actuală de la Galaţi demonstrează că sute de localităţi din apropierea Dunării sunt lăsate la mila naturii, arată Cristi Tetelea, coordonator al Programului Dunăre-Carpaţi derulat de WWF. Proiectele se lovesc de concesionari, de proprietari de diguri
"Ideea este că, pe multe terenuri, nici agricultură nu se mai face. Noi avem un proiect la Mahmudia, în Tulcea. Aici, a scăzut numărul de pescari, oamenii lucrau cândva în minerit, dar nici acesta nu mai este", spune Tetelea. El arată că proiectul de la Mahmudia i-a încântat pe localnici, dar nu a fost derulat deoarece concesionarii terenurilor agricole nu au fost de acord cu spargerea barajelor şi inundarea unei zone de circa 3.000 de ha.
Directorul ONG-ului "Salvaţi Delta", Costel Popa, arată că situaţia de la Mahmudia nu este una izolată, ci una tipică pentru întreaga luncă a Dunării. "Multe dintre terenurile care ar putea fi reconectate (n.r. prin eliminarea digurilor) aparţin Consiliilor Judeţene. Dar acestea sunt concesionate unor firme. De aceea, este nevoie de o decizie la nivel naţional, una politică şi asumată. Eventual despăgubirea acestor proprietari", spune Popa.
Interesant este că Ministerul Mediului s-a declarat în favoarea unui astfel de program, susţinând proiectul "Dunărea Vie", care viza renaturarea acestor terenuri (eliminarea digurilor sau efectuarea de spărturi în acestea, pentru inundarea zonelor din apropiere). Mâini de lut
"În cazul acestor terenuri, subvenţiile oferite de stat sunt uneori mai mari decât redevenţele plătite statului de concesionari", spune Popa. El vede ca singură măsură posibilă intervenţia statului, printr-o măsură valabilă la nivel naţional. Cristian Tetelea, de la WWF, dă chiar un exemplu al "mâinilor de lut" pe care le au autorităţile locale.
"La un moment dat, CJ Tulcea a dorit să mărească redevenţele pentru concesionari. Aceştia au dat consiliul în judecată şi au câştigat, iar statul se alege în continuare cu sume foarte mici din aceste activităţi". Tetelea spune că această politică a Dunării avantajează o mână de oameni, dar este în dezavantajul majorităţii.
"Ştim că investiţia în astfel de lucrări este mare, dar cred că cheltuim mai mult în situaţii de urgenţă", crede Popa. El arată că situaţia concesiunilor nu este singura problemă: "mai sunt şi digurile, unele sunt deţinute de firme, iar dacă ele nu vor să îl spargă, nu vor şi gata". "Ceea ce este grav este că, la nivelul clasei politice sunt oameni prost sfătuiţi", spune Popa. El arată că, în aceste condiţii, este greu de spus dacă proiectul de reconstucţie ecologică va avea succes. Dar, completează Cristi Tetelea, merită încercată măcar o schimbare a mentalităţilor.
Reconstrucţia ecologică a Dunării ar duce la dezvoltarea pisciculturii, ar oferi noi oportunităţi în turism, dar ar presupune renunţarea la unele suprafeţe agricole. "Dar nu neapărat, se poate căuta cultivarea unor specii care au mare nevoie de apă, plantaţii de genul orezăriilor. În plus, pentru unele localităţi, se reduc zilele de secetă, iar deşertificarea sudului Olteniei ar fi limitată", spune Camelia Ionescu, implicată în Programul Dunăre-Carpaţi al WWF. Aceasta arată că proiectul ar fi şi în beneficiul crescătorilor de animale, care vor avea parte de zone mai bune pentru păşunat. "În condiţiile refacerii luncii inundabile, iarba ar rămâne verde mai multe luni într-un an", adaugă Ionescu.
COTU PISICII, SPAIMA LUNCII Paradisul ecologico-economic gândit de olandezi
La Cotu Pisicii, s-a tot vorbit în ultimele zile despre posibilitatea spargerii digului, ca măsură de urgenţă pentru protejarea oraşului Galaţi. Dar un proiect ecologic pentru protejarea zonei, realizat în colaborare cu specialiştii olandezi, a fost ignorat aproape total de autorităţi.
Proiectul, coordonat şi finanţat de Guvernul Olandei, prin Serviciul pentru Managementul Apei şi Amenajarea Teritoriilor, s-a concretizat într-o strategie bazată pe trei posibile proiecte. Aceasta prezintă trei soluţii pentru dezvoltarea ecologică a zonei. Soluţiile se doresc a fi răspunsuri la două întrebări: 1. cum trebuie administrată reţeaua, astfel încât să reziste secetelor şi inundaţiilor? şi 2. care sunt posibilităţile de dezvoltare a zonei, fără a face concesii de mediu?
Una dintre soluţii a fost construirea unui canal de scurgere la sud de Grindu, preferată unei relocări a unui dig aflat la nord de Grindu. "Măsura de preferat ar fi construcţia unui canal de scurgere la sud de Grindu. Canalul va avea două părţi: una adâncă, cu o lăţime de 20 de metri, care va transporta apă tot timpul anului (apa poate fi folosită pentru irigaţii) şi o parte largă de circa un kilometru, delimitată de diguri. Aceasta din urmă va fi inundată ocazional, în cazul creşterii nivelului de apă pe Dunăre. Calculele au arătat că nivelul Dunării la Grindu ar putea fi redus cu 15 centimetri, iar la Brăila şi Galaţi - cu 12 centimetri", se arată în proiect.
"Ciulineţ, un vechi braţ, a fost îndiguit, iar acum a devenit un şant. Refacerea acestui canal, relocare unui dig şi refacerea unor meandre ar fi o soluţie pentru zonă", spune Orieta Hulea. Ea arată însă că, deşi renaturarea Dunării este agreată verbal de autorităţi, "lipseşte voinţa politică de a o pune în practică".