Cum era şi de aşteptat, sindrofia USL de la Romexpo a intrat în atenţia presei aproape exclusiv prin momentele sale de montaj literar-artistic, banale deja într-o istorie postdecembristă dominată de nostalgia politicienilor după grandomania de tip ceauşist.
Concentrarea pe ruperea Scrisorii lui Traian Băsescu (moment care nu e nici măcar original, ceva asemănător comiţând, în 11 mai 2001, Valeriu Stan, preşedintele PNL cu Protocolul încheiat cu PSD în 27 decembrie 2000!), pe sunete şi lumini şi pe caţavencismele pupături, a împins în plan secund discursurile ţinute de liderii USL. Această simplificare mediatică a făcut ca mai toţi comentatorii să tragă o concluzie greşită din manifestarea de la Romexpo. Şi anume că ea n-a avansat, ba chiar nici n-a schiţat măcar sloganele de luptă electorală ale Coaliţiei politico-mediatice, alcătuită din două formaţiuni (PSD şi PNL) şi un Trust de presă (Intact, al mogulului Dan Voiculescu). Citite până la capăt şi cu creionul în mână, discursurile rostite în ambianţa megalomană de la Romexpo lasă să se întrevadă cel puţin două slogane de bătălie electorală: 1) Campania electorală din 2012 nu e văzută ca un moment obişnuit al unei confruntări de democraţie pluripartistă, ci drept un moment al unui război de eliberare a poporului român angajat de Armata USL împotriva cotropitorului întruchipat de actuala Putere. 2) Stop vânzării ţării perfizilor străini de către PDL şi Traian Băsescu. Cele două slogane nu sunt o noutate în perioada postdecembristă. Identificarea confruntării normale cu un război de eliberare a fost strategia politică asumată de Alianţa DA în 2004 împotriva PSD. Sunarea tocsinului la nivel naţional în chestiunea vânzării ţării a fost sloganul electoral al PRM în toate campaniile electorale de până acum. Teza confruntării electorale ca război de eliberare de sub jugul PDL s-a regăsit mai ales în discursul lui Crin Antonescu. Liderul PNL şi-a deschis cuvântarea, adresându-se astfel participanţilor veniţi de la Romexpo în maşini de lux, din vilele de vacanţă şi din aşternutul cald al amantelor mai tinere: "Camarazi, pentru că dacă Victor Ponta s-a adresat astfel, a făcut-o şi o fac şi eu, pentru că suntem camarazi, suntem fraţi de arme, suntem aflaţi într-un război pe care nu noi l-am pornit, dar pe care noi va trebui să-l câştigăm, aducând pacea“. Prin raportare la realităţi, acest slogan, efect şi al unei anume sensibilităţi feminine a lui Crin Antonescu, e lipsit de eficienţă electorală în anul de graţie 2012. În 2004, când l-a folosit Traian Băsescu, împrejurările erau de aşa natură că electoratul a crezut într-un asemenea slogan. Alianţa DA avea în Parlament un procentaj de doar 18% şi, mai ales, avea puţine şanse să înfrângă maşinăria PSD-ului condus de Adrian Năstase. Azi, toată lumea vede o coaliţie de guvernare improvizată şi un PDL subminat de grave slăbiciuni. E greu de crezut că formidabila Coaliţie politico-mediatică pornită la luptă împotriva actualei Puteri poate fi comparată cu o oaste mică, dar vitează, ieşind din păduri noaptea, pentru a lovi şi a fugi înapoi. Mult mai eficient rămâne însă din punct de vedere electoral sloganul "Stop vânzării ţării!". Folosit deja de Victor Ponta atât în discursul de la Romexpo, cât şi în alte intervenţii din ultimul timp, sloganul e transpunerea în practică a concepţiei lui Adrian Năstase, adevăratul conducător al PSD, evidentă în discursul ţinut de fostul premier la reuniunea USL. Citez din acest discurs, reprodus şi pe site-ul lui Adrian Năstase, un fragment semnificativ: "Marea miză a alegerilor din acest an – locale şi naţionale – nu este soarta noastră, a PSD-iştilor. Nici măcar soarta USL şi a guvernării. Marea miză e soarta României. Acum, România nu mai este un stat care aşteaptă la porţile Uniunii Europene. Sau aşa ar trebui să fie. Avem un alt statut, care ne permite afirmarea şi apărarea patriotismului economic. Resursele subsolului României trebuie exploatate în interesul cetăţenilor români. Nu pot fi date resursele vitale ale României doar pentru a cumpăra voturi cu mâna de arginţi primită în schimbul acestora. Oprirea privatizării resurselor strategice este motivul cel mai recent pentru care regimul Băsescu trebuie îndepărtat cât mai rapid.“ Privit cu toată seriozitatea, acest pasaj explică o serie de întâmplări ce păreau până acum enigmatice: manifestările de protest în chestiunea Roşia Montană, în chestiunea gazelor de şist şi în chestiunea Cupru Min; campania dusă de Trustul Intact, împotriva a ceea ce jeluitori cu patalama precum Dinu C. Giurescu numesc sărăcirea bogatei Românii de către străinii exploatatori; acţiunile PSD în plan parlamentar împotriva privatizărilor asumate de guvernul Ungureanu. Mult mai important, discursul lui Adrian Năstase trădează voinţa USL de a purcede, odată ajuns la guvernare, la o schimbare de proporţii a politicii duse de România după 1996 încoace, an în care FSN-ismul naţionalist-comunist a fost înfrânt la alegeri. Potrivit ideologului USL, României i s-a impus de către "diriginţii“ din afară (Marile puteri occidentale în frunte cu SUA, desigur), privatizarea cu orice preţ, distrugerea economiei naţionale, restituirea proprietăţilor naţionalizate. Toate acestea – spune Adrian Năstase – au avut drept scop transformarea României într-o semicolonie, într-o "ţară a importatorilor fericiţi“. Păstrând proporţiile, tezele lui Adrian Năstase, asumate de Coaliţia politico-mediatică USL, amintesc de Declaraţia PCR de sub conducerea lui Dej în aprilie 1964. Uniunea Europeană e văzută ca un fel de CAER. Marile puteri occidentale de azi trimit la Uniunea Sovietică din 1964. Iar USL apare ca un Partid Comunist Român angajat sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu în războiul de independenţă faţă de Moscova. Numărându-se printre primii care au sesizat fenomenul întoarcerii naţionalismului, Dan Tapalagă atrăgea atenţia, în amplul său comentariu din 27 martie 2012, de pe site-ul Hotnews, că mitul naţionalismului salvator e o tentaţie şi pentru actuala Putere. Publicistul remarcă în acest sens brusca preocupare a României din ultimul timp pentru "minorităţile sale de peste graniţă, după ani de indiferenţă crasă“, disputa cu Bulgaria în chestiunea apelor teritoriale, girarea de către Traian Băsescu a Ligii Studenţilor Români din străinătate. Noi am adăuga, tot din domeniul întoarcerii la naţionalism, acordul dintre România şi Republica Moldova în chestiunea mormintelor celor căzuţi în Campania din Est, refuzul preşedintelui de a primi scrisorile de acreditare ale ambasadorului Olandei, declaraţiile unor lideri PDL privind vânzarea terenurilor agricole către străini. Luând însă în considerare că Traian Băsescu a insistat din nou, în discursul de la investirea noului Ministru al Mediului, pe tranşarea chestiunilor în cazurile Roşia Montană, Chevron şi Cupru Min, putem observa însă că la nivelul Puterii e cultivat doar patriotismul politic. Patriotismul economic sau mai precis naţionalismul economic rămâne mai departe stindardul exclusiv al USL. Date fiind consecinţele uriaşe ale aplicării în practica guvernării a patriotismului economic, s-ar cuveni ca opinia publică să le acorde o mult mai mare atenţie. Nu de alta, dar noua politică a USL ridică o chestiune crucială pentru România. În 1964, Declaraţia lui Gheorghiu-Deja ne-a depărtat de Moscova şi ne-a apropiat de Occident. Declaraţia din aprilie a USL de cine ne depărtează şi de cine ne apropie?!
Recomandările noastre
