Cum ar fi să te duci la piaţă, să cumperi cartofi şi zeamă de varză şi să te trezeşti cu procurorii la uşă? Dar să fii unul dintre clienţii marilor supermarketuri, aflate azi în insolvenţă, pentru neplata unor facturi sau a dărilor către stat şi să te trezeşti că ţi se blochează conturile şi printr-o decizie unilaterală să ţi se retragă aceeaşi sumă pe care tu ai plătit-o?
Ce te faci dacă marii jucători pe piaţa serviciilor îşi declară falimentul şi statul vine să-ţi retragă ţie, ca beneficiar, banii pe care i-ai plătit odată, inclusiv TVA-ul neplătit de prestator? Nu-ţi vine să iei statul şi Administraţiile Financiare în balon? Tu când achiziţionezi un produs sau un serviciu eşti un cumpărător de bună credinţă şi ar trebui să fii exonerat de culpele financiare ale prestigitatorilor insolvenţei româneşti.
Aşa s-a întâmplat recent cu compania română-canadiană Roşia Montană Gold Corporation. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus începerea urmăririi penale împotriva mai multor persoane şi societăţi sub aspectul presupusei săvârşiri a unor infracţiuni de evaziune fiscală şi de spălare de bani, inclusiv a sa, pentru că ancheta organelor de urmărire penală a vizat anumite firme din “reţeaua Păvăleanu”, care ar fi implicată, la rândul ei, în activităţi infracţionale. Prin intermediul acestor societăţi erau derulate o serie de operaţiuni comerciale fictive, spun procurorii, în cadrul unei structuri specializate în spălarea banilor şi care intrase în vizorul procurorilor de ceva vreme. Dar tu ca şi cumpărător de unde să aflii că un anumit furnizor e necistit? Nu ar fi normal să se publice listele ruşinii pe site-urile Ministerului de finanţe?
Pornindu-se de la anumite indicii, mai pe şleau turnătorii sau ascultări de telefoane, potrivit cărora societaţiile comerciale anterior menţionate ar fi săvârşit anumite fapte de natură penală, procurorul de caz a extins urmărirea penală împotriva a unui număr de 132 de societăţi comerciale, însumând toţi foştii şi actualii parteneri comerciali ai Kadok Interprest, SRL S&S Wizard Advertising şi Robyko Last Line Promo, firme din “reţeaua Păvăleanu.” Cred că e timpul să te verifici la dosarele de facturi, tu cititorule cu SRL. Dacă ai cumpărat ciungă şi nu i s-a plătit acesteia cuvenitele şi “creştinele” dări către stat?
În cursul luni noiembrie 2012, RMGC a încheiat, în calitate de beneficiar, un contract ce a avut ca obiect achiziţionarea a 10.000 de veste de la societatea Kadok Interprest, în calitate de furnizor.
Contractul a fost prelungit prin încheierea succesivă a patru acte adiţionale, prin care Kadok Interprest s-a obligat să furnizeze în favoarea RMGC loturi suplimentare de veste contra cost.
Caracterul real al operaţiunilor comerciale desfăşurate la sfârşitul anului 2012 cu societatea Kadok Interprest este dovedit prin documentele relevante, înaintate organelor de anchetă, şi puse la dosar de către RMGC, respectiv contractul, actele adiţionale, formularele de aprobare ale contractului, ordinele de comandă, facturile fiscale, ordinele de plată, prin care s-au achitat sumele de bani cu titlu de preţ, procesele verbale de predare primire a mărfurilor, precum şi corespondenţa purtată în acest sens.
Documentele prezentate organelor de anchetă atestă că între RMGC şi Kadok a existat un raport de natură comercială, care s-a derulat în condiţii legale, mărfurile comandate fiind livrate către RMGC şi plata acestora efectuându-se către Kadok, iar companiei nu i se poate imputa vreo faptă de evaziune fiscală sau de spălare de bani, în condiţiile în care la timpul respectiv firma Kadok Interprest apărea pe site-ul Ministerului de finanţe ca o instituţie în regulă.
Până la acest moment, Parchetul nu a adus la cunoştinţă companiei RMGC învinuirea, deşi RMGC este pusă sub învinuire încă din data de 18 noiembrie 2013, dar i s-a blocat contravaloarea vestelor deja achitate, în valoare de aproximativ 2000.000 de Euro, în bani româneşti, la cursul de referinţă al fiscului, cel care nu e niciodată la fel cu cel al BNR, mult mai mare.
Cum să mai vină investitorii străini în România, dacă organele de anchetă acţionează în aşa mod?
P.S. Apropo de Fisc, azi am pierdut vreo trei ore la Circa Financiară de pe Roma, unde eşti plimbat de la Ana la Caiafa şi nimeni nu-ţi spune de ce statul ţi-a luat mai mulţi bani decât trebuia să plăteşti.
În urmă cu o lună am vrut să-mi plătesc impozitele şi taxele locale. La ghişeu, stupoare. “Nu puteţi plăti pentru că sunteţi în executare silită!” mi-a spus duduia din spatele geamului. Am cerut lămuriri. A venit o femeie de la birouri care m-a informat că aveam 860 de lei amenzi neplătite de patru ani şi de aceea s-a recurs la procedura executorie. Am întrebat? Îmi luaţi casa, maşina, ghivecele de flori din grădină? A râs. Doar trebuie să plătiţi. Doar că eu plătisem deja. Mi-a spus să vin cu chitanţele şi procesele verbale. Norocul meu e că le-am păstrat. După ce le-am prezentat instituţiei, am fost absolvit. Ca urmare m-am adresat IGP cu întrebarea cine răspunde de greşeală? Puteam să merg la închisoare datornicilor din cauza unor greşeli ale Ministerului de Interne. De atunci mă tot sună tot felul de maiori să-mi ceară scuze. Dacă nu ţineam chitanţele eram bun de plată. Pe stat nimeni nu-l că încasează de două ori aceeaşi sumă. Şi sunt zeci de asemenea exemple. Acolo nu merg procurorii, că nu au mandat. După ce am scris „Hoţia la români,” mulţi m-au apostrofat că nu am făcut referiri la cel mai mare hoţ care este STATUL. Îmi fac mea-culpa.
Mamele îşi dezmiardă pruncii cu vorba bătrânească “ce ‘oţ e copilul meu!” Poate în timp îşi vor schimba vorbele în “ce hoţ e statul meu!”