De la box la arhitectură, apoi în istoria cinematografului

A început să practice boxul, dar a renunţat repede la cariera sportivă în favoarea artelor şi arhitecturii.

A studiat în cadrul unor seminarii private sub îndrumarea lui Frank Lloyd Wright (1867-1959), faimos arhitect şi specialist în design interior.

Wright avea să devină una dintre cele mai importante influenţe pentru cariera viitorului actor, dar nu datorită cursurilor de artă, ci pentru că i-a sesizat talentul actoricesc  şi l-a încurajat să se dedice actoriei.

Anthony Quinn s-a născut la 21 aprilie 1915, în localitatea mexicană Chihuahua, fiind înregistrat la Starea Civilă ca Antonio Rodolfo Quinn Oaxaca. În copilărie s-a mutat cu părinţii în SUA, în Los Angeles.

Zorba Grecul

În 1964 avea să întrupeze pe ecran pe Zorba Grecul, în filmul omonim al lui Michael Cacoyannis. Anthony Quinn a realizat unul dintre personajele sale cele mai celebre şi pentru care a primit Premiul National Board of Review pentru cel mai bun actor şi a fost nominalizat la alte trei premii: Oscar, BAFTA şi Globul de Aur.

De altfel, succesul lui Anthony Quinn în acest rol a fost atât de însemnat, încât l-a repetat de peste 360 de ori în muzicalul "Zorba", pus în scenă atât pe Broadway, cât şi la Centrul Kennedy din Washington D.C.

Debutul

După o serie de roluri obscure pe scena de teatru, Anthony Quinn debutează pe marele ecran în 1936, în filmul "Parole", apoi apare în filmul "The Milky Way".

La sfârşitul anilor '30 a apărut în multe filme, între care se disting "Waikiki Wedding" (1937) de Frank Tuttlem sau "The Buccaneer" (1938) şi "Union Pacific" (1939) ambele regizate de Cecil B. De Mille, socrul actorului (în 1937, Anthony Quinn s-a căsătorit cu fata regizorului, Katherine).

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric