În iulie 2011, Bucureştiul va avea 300 de kilometri de canalizaţie din reţeaua Netcity.
Potrivit primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, cea mai mare problemă pentru firma care se ocupă de efectuarea canalelor subterane din reţeaua Netcity a fost lipsa banilor, însă, în present, "partenerul şi-a revenit din punct de vedere financiar". "Sâmbătă, duminică şi săptămâna viitoare vor fi închise zona Muncii, Obor, Bulevardele Carol şi Unirea, pentru că astfel se închide un circuit. Urmează să se intre pe străduţele laterale şi în cartierele din jurul centrului Capitalei", a precizat Sorin Oprescu. Printre zonele în care urmează să fie finalizată reţeaua subterană de canalizaţie se află şi Bulevardele Lascăr Catargiu, Aviatorilor şi Nicolae Bălcescu.După finalizarea lucrărilor, autorităţile vor trece şi la dezafectarea cablurilor de pe arterele enumerate mai sus. Zeci de cabluri au fost date jos de pe stâlpi Din martie până în present, au fost dezafectate cablurile şi echipamentele nefuncţionale abandonate din zonele: Piaţa Universităţii, Biserica Anglicană, strada Tunari - strada Alecu Russo, Bulevardul I.C. Brătianu (tronsonul strada Doamnei - strada Şepcari), Bulevardul I.C. Brătianu - Bulevardul Dimitrie Cantemir - strada Bibescu Vodă - Splaiul Independenţei - strada Halelor, strada Doamnei - strada Academiei - Bulevardul Dimitrie Cantemir - Bulevardul Tineretului - Calea Văcăreşti şi parţial pe tronsoane din Bulevardul Unirii, Bulevardul Regina Maria, aleea Dealul Mitropoliei, strada Radu Vodă, Splaiul Unirii. În urma unei dispoziţii a primarului general, ieri au început operaţiunile de desfiinţare a reţelelor de comunicaţii electronice montate aerian pe stâlpii situaţi pe Şoseaua Mihai Bravu (zona Piaţa Hurmuzachi - Bucur Obor), pe Calea Moşilor, Bulevardul Carol I - Piaţa Rosetti - strada Hristo Botev - strada Sfânta Vineri, strada Colţei (între strada Hristo Botev şi Bulevardul I.C. Brătianu), Bulevardul I.C. Brătianu (între strada Colţei şi strada Bărăţiei), Bulevardul Corneliu Coposu (între Bulevardul I.C. Brătianu şi strada Sfânta Vineri), strada Sfânta Vineri (între Bulevardul Corneliu Coposu şi Bulevardul Mircea Vodă), strada Paleologlu şi Bulevardul Mircea Vodă (între strada Paleologlu şi strada Sfânta Vineri). Contractul de concesiune a lucrărilor publice în sistem parteneriat public-privat pentru reţeaua Netcity a fost aprobat de CGMB în 2008 şi semnat în 2 iunie acelaşi an. În etapa pilot a proiectului, care a început în 30 iunie 2008, au fost realizaţi 12 kilometri de canalizaţie principală şi trei kilometri de canalizaţie secundară, în zona Piaţa Unirii - Piaţa Alba-Iulia - Decebal - Şoseaua Mihai Bravu - Calea Dudeşti - Burebista. Reţeaua a intrat în exploatare în iunie 2009. În ceea ce priveşte lucrările începute la reţeaua de canalizaţie cuprinsă în etapa I - care are o lungime de aproximativ 900 de kilometri (300 de kilometri de reţea principală şi 600 de kilometri de reţea de distribuţie) - au început în 1 septembrie 2009, până în luna iunie 2010 fiind realizaţi 70 de kilometri. Pentru etapa a II-a a proiectului Netcity a fost organizată licitaţia pentru studiul de fezabilitate, fiind în faza de semnare a contractului, au mai precizat reprezentanţii municipalităţii.