Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat pentru Evenimentul zilei că, foarte curând, serviciile medicale nu vor mai putea fi decontate fără cardul național de sănătate.
Utilizarea cardului de sănătate intră în linie dreaptă foarte curând, după 1 ianuarie 2015. Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea(foto dreapta), a declarat pentru EVZ că decontarea serviciilor medicale se va mai putea face în absența cardului doar pentru scurt timp. „Sistemul merge în paralel acum. Nu se va mai putea foarte curând, după 1 ianuarie, probabil pe 1 februarie. Este motivul pentru care insist de câte ori am ocazia ca furnizorii săși cumpere cititoare de carduri. Dacă aș fi fost medic de familie și de oricare alt furnizor de servicii medicale mi-aș fi cumpărat un cititor de carduri alaltăieri. Sunt absolut interesat ca lumea să folosească acest card, să văd cum reacționează sistemul”, a spus șeful Casei. Acesta a adăugat că în centrele de dializă, unde cardul este testat de câteva luni bune, sistemul funcționează bine, însă e o mare diferență între programul pilot și întregul sistem.
Potrivit președintelui CNAS, cardul are rolul de a certifica faptul că pacientul a fost la un moment dat în cabinetul unui furnizor de servicii medicale, atestândui pacientului calitatea de asigurat. Cardul nu va avea pe el date.
Dosarul electronic, extins în 2015
În 2015, dosarul electronic va fi extins. „Mulți nu doresc. Pacienții comentează, spunând: «Nu vreau să-mi vadă nimeni dosarul». Foarte bine. În mintea mea, nimeni înseamnă nimeni din afara sistemului sanitar. După părerea mea, dosarul electronic ar trebui să fie accesibil oricărui medic la care pacientul se duce. Accesul se va face cu cardul”, a explicat șeful CNAS. Dosarul electronic e accesibil acum doar la medicul de familie și la spital. Alături de rețeta electronică, cardul național de sănătate și dosarul electronic sunt proiecte naționale de informatizare a sistemului sanitar care permit transparentizarea cheltuielilor făcute din banul public.
Cardurile ajung la case, după 15 decembrie
Potrivit ultimelor cifre, până acum au fost distribuite, prin poștă, 12 milioane de carduri de sănătate către aproape 90% din populația cu vârsta de peste 18 ani. Încheierea distribuirii cardurilor prin poștă va avea loc în data de 15 decembrie. Ulterior, cardurile nedistribuite vor ajunge la casele județene de asigurări de sănătate de unde asigurații le vor putea ridica.