ATENŢIE MANELIŞTI! De ce vrea Florin Salam să plece în America?

Săptămâna trecută, manelistul Florin Salam le-a mărturisit prietenilor că vrea să se mute toamna asta în America, pentru că aici n-a reuşit să-şi refacă viaţa şi să-şi găsească fericirea, după ce i-a murit nevasta, în 2009. Însă, potrivit jurnaliştilor de la Libertatea, motivul ar fi altul: Salam are antamate concerte până la sfârşitul anului viitor şi pentru toate a încasat banii în avans! Suma care i-a intrat astfel în buzunar depăşeşte lejer un milion de euro.

Florin Salam are între două şi cinci recitaluri pe săptămână. Cere, neoficial, un onorariu fix de 10.000 de euro, la care se adaugă, evident, bacşişul - alte câteva mii de euro aruncate de petrecăreţi generoşi pe dedicaţii. Înmulţind onorariul cu minimum de cântări (două pe săptămână) şi apoi cu numărul de săptămâni de anul viitor (52), obţinem o sumă fabuloasă, încasată în avans de Salam pentru 2013: 1.040.000 de euro! De ce s-ar gândi Salam la mutarea peste Ocean, în condiţiile în care îi merge atât de bine din punct de vedere financiar? Ei bine, se pare că banii care-i intră în buzunar îi şi scapă repede printre degete..., scrie Libertatea. Dependent de ruletă? Manelistul a rămas văduv în 2009, soţia sa, Ştefania, decedând la numai 26 de ani, în urma unei boli necruţătoare. De atunci, Florin Salam ar fi intrat în depresie şi ar fi dat în patima jocurilor de noroc.  În prezent, mai scriu jurnaliştii de la Libertatea, acesta joacă des la cazinou şi pierde constant sume fabuloase - 400.000, 500.000 de euro pe noapte, fiind înglodat în datorii. Cântăreţul crede, potrivit apropiaţilor, că mutarea în SUA l-ar putea scăpa de viciul jocurilor de noroc, dar şi de contractele neonorate.