În Vinerea Mare, la Mănăstirea de la Timișeni-Șag, lângă Timișoara, măicuțele au vopsit cele 1.000 de ouă pe care, de zeci de ani, obișnuiesc să le împartă de Paști. Ca și în anii anteroior, acestea au colorate roșii cu foi de ceapă, așa cum se făcea de demult.
Ouăle roșii au fost așezate în formă de cruce în curtea mănăstiri, pentru a fi sfințite. Ele vor fi împărțite credincioșilor care vor trece pragul mănăstirii în zilele de Paști, dar și celor săraci, care nu au ce mânca. Măicuţele spun că acestea nu se strică şi aduc linişte şi belşug tuturor creştinilor care le mănâncă.
Amintind de una din patimile Mântuitorului, cea legată de rănirea sa cu sulița, tradiția înroșirii ouălor la mănăstirea de lângă Timișoara, se ține cu sfințenie, de la înființarea lăcașului de cult. După Revoluție, măicuțele de aici au început să vopsească un număr mare de ouă, pentru a le împărți. Mii de pelerini sunt aşteptaţi, în noaptea Învierii, dar şi la liturghia de Paşte, la Mănăstirea de la Timișeni - Șag. Oamenii vin să ia Lumină, dar şi să petreacă cu maicile cea mai frumoasă sărbătoare creştină, astfel că duminică, după Sfânta Liturghie se întinde masa pentru aceștia, cu bucate tradiţionale din care nu lipsesc pasca, ouăle roșii şi cozonacii. (Foto: Adrian Pîclișan)