De ce Steaua este numai una? Dică: "Fiindcă e cea mai bună"

"Roş-albaştrii" sunt din nou singura formaţie din România calificată în primăvara europeană. EVZ vă prezintă câteva explicaţii ale succeselor internaţionale înregistrate de "militari".

Steaua e numai una, celebra sintagmă cu origini maneliste lansată în urmă cu câţiva ani rămâne valabilă mai ales când vine vorba despre meciurile şi rezultatele internaţionale. "Roş-albaştrii" s-au calificat miercuri seară, pentru a noua oară în istoria clubului, în primăvara europeană, după ce i-au învins pe ciprioţii de la AEK Larnaca cu 3-1. Steliştii au bătut şi recordul de audienţă pe noul stadion "Naţional Arena", strângând 50.051 spectatori. Câteva mii de stelişti au continuat sărbătoarea în Piaţa Universităţii. Naţionala României şi Steaua rămân singurele echipe care au scos lumea în stradă. "Echipa asta a ştiut mereu să joace meciurile importante" Ce o face însă pe Steaua să se transforme dintr-o echipă care se face de râs pe plan intern întro formaţie care, cu regularitate, are cel mai lung drum în cupele europene? Nicolae Dică, fostul decar al "roş-albaştrilor" care era vedeta ehipei din 2006 (când Steaua a ajuns în semifinalele Cupei UEFA), spune că motivul evoluţiilor europene mai mereu apreciate ţine de istoria clubului. "Steaua nu se face de râs în Europa şi are mereu cel mai lung traseu fiindcă este cea mai bună. Echipa asta a ştiut mereu, indiferent de jucătorii care intrau pe teren, să joace meciurile importante, să se motiveze special şi să lupte până la capăt. E ceva ce ţine de istoria clubului. Steliştii nu sau speriat niciodată de adversari. Lumea n-a ieşit la Piaţa Universităţii să sărbătorească succesul cu Larnaca, ci calificarea. Nu mai ţin minte de câte ori am fost să sărbătoresc cu fanii la Universitate. Au fost atâtea succese", ne-a declarat ieri "Dicanio". Dănuţ Lupu, fost jucător emblematic la rivalele Dinamo şi Rapid, are altă explicaţie: norocul, pe care anti-steliştii îl invocă mereu. "Steaua a avut mereu noroc la tragerile la sorţi. Dar au şi câştigat tot timpul şi au avut un coeficient mai bun şi, implicit, adversari mai facili. E şi meritul lui Gigi, chiar dacă are gura mare, pentru că a adus jucători. Dinamo a avut de două ori 50.000 de oameni (n.r. - cu Manchester United şi cu Lazio Roma) şi a ieşit rău de fiecare dată", ne-a spus ieri Dănuţ Lupu. Printre cei mai "ieftini" Calificarea în primăvara europeană l-a făcut pe exaltatul Gigi Becali să se laude că "Steaua o va spulbera pe Manchester United". Fostul oier pare convins, nu se ştie din ce motiv, că echipa lui va juca finala competiţiei, programată pe 9 mai, chiar pe "Naţional Arena". Steaua îşi va afla adversara şi şaisprezecimile de finală astăzi, de la ora 14.00 (în direct la Sport.ro). Formaţia antrenată de Ilie Stan nu este cap de serie la tragerea la sorţi de la Nyon. O simplă privire aruncată spre celelalte echipe rămase în competiţie (n.r. - ultimele cinci necunoscute urmau să fie rezolvate aseară, după ultimele meciuri din runda finală, partidele având loc după închiderea ediţiei) arată că Steaua nu trebuie să-şi facă iluzii, ca să n-aibă deziluzii, aşa cum glăsuia Emeric Ienei. Site-ul transfermarkt.de, specializat în cotele fotbaliştilor, indică faptul că "roş-albaştrii" au unul dintre cele mai ieftine loturi. Doar trei echipe (Wisla Cracovia, Legia Varşovia şi Viktoria Plzen), dintre cele calificate deja, au jucători care cumulat nu ating cota steliştilor. Acest criteriu, poate cel mai corect, arată adevăratul loc al Stelei. STRATEGIE Gigi Becali face ce ştie mai bine: strică ceea ce a început să meargă bine, anunţând modificări masive la echipă. "Militarii" se pregătesc să schimbe iarăşi o jumătate de formaţie Fotbaliştii care au contribuit la calificarea Stelei în primăvara europeană nici n-au avut timp să savureze performanţa, fiindcă Gigi Becali a început deja să facă liste cu indezirabili şi cu "jucători adevăraţi" pe care-i va cumpăra. Patronul "roş-albaştrilor" nu înţelege nici în ruptul capului că o echipă nu va da niciodată randament dacă schimbă radical lotul la fiecare şase luni. "Voi lua adevăraţi fotbalişti. Chipciu e fotbalist? Meme-ul mi-a zis de el. Bine, Meme nu se pricepe la fotbal, dar le mai nimereşte. Vreau să-i iau pe Chipciu, pe Dănănae, pe Sepsi şi pe Wesley. Asta vreau eu, să vedem dacă şi pot. Mai este şi ăsta de la Sportul, Varga, eventual Sânmărtean şi încă un atacant. O să facem tiki-taka", a elucubrat Gigi Becali la televizor. Fostul oier a mai anunţat că îl va vinde pe Iasmin Latovlevici în Franţa şi că nu-l mai vrea pe atacantul Jaka Stromajer, de la Pandurii, pentru că n-a mai fost de găsit la telefon. Meme îi pune beţe în roate lui Nikolici Mihai Stoica a simţit nevoia să se bage şi el în seamă după succesul fostei echipe şi să dea sfaturi despre cum ar trebui să se mişte Steaua pe piaţa transferurilor, deşi el a lăsat în urmă o formaţie cu multe "găuri". Meme nu s-a abţinut să nu le pună o "vorbă bună" lui Nikolici şi Dănănae. Muntenegreanul n-a fost niciodată pe placul lui Meme, fiindcă n-a fost adus de el în vară, iar Dănănae are două "defecte": e un posibil concurent pentru Gabi Matei şi, mai mult, este unul dintre "copiii de suflet" ai lui Victor Piţurcă. "Categoric Steaua are nevoie de Chipciu, deoarece ar aduce un plus pe benzi. Wesley este un jucător care poate evolua bine atât defensiv, cât mai ales ofensiv. Poate juca şi în lateral, şi al doilea atacant în spatele unui vârf, poate juca şi în spatele a două vârfuri, dar şi atacant împins, pentru că este un fotbalist cu nişte calităţi extraordinare. În privinţa lui Dănănae, nu mă pot pronunţa, a jucat patru meciuri în şase luni în Rusia. Sepsi, într-adevăr, este un jucător foarte bun. Nu cred că Nikolici este un jucător de neînlocuit în momentul de faţă la Steaua. Echipa este foarte echilibrată, are cel mai bun lot din ultimii ani", a spus ieri Meme Stoica, care deunăzi trăgea în antrenorul Ilie Stan. STEAUA, PE BUZELE TUTUROR "Fericirea este cu atât mai mare cu cât i-am făcut bucuroşi pe toţi românii. Atât avem şi noi în ţara asta, nu? Îmi cântă inima." GIGI BECALI, patron la Steaua "Nu e ceva ieşit din comun această calificare. Să nu ne îmbătăm cu apă. AEK nu e extraordinară, dar Steaua trebuie felicitată." EMERIC IENEI, fost antrenor la Steaua "Steaua şi-a regăsit spiritul, iar meritul cel mai mare îl are Ilie Stan. Antrenorul a readus spiritul pe care Steaua îl pierduse." MIHAI STOICA, fost manager general la Steaua "Steaua e un brand care, orice ar face, câştigă din istorie. Tot ce se naşte de acum, se naşte cu Steaua. Dinamo nu-şi apropie fanii" IOAN BECALI, impresar şi suporter dinamovist Citiţi şi:

  • Gigi Becali exultă: "Toată lumea să ţină ciocul mic"
  • Steaua nu e cap de serie în şaisprezecimile Ligii Europa
  • Steaua a scos lumea în stradă