"În anul 2005 mi-am cumpărat un autoturism Tico. Am fost obligat să cumpăr lanţuri antiderapante conform legii în vigoare la acea dată. De ce dacă atunci am fost obligat să port lanţuri antiderapante, în 2011 nu mai am voie să le folosesc şi trebuie să îmi cumpăr anvelope de iarnă? Pare o decizie luată de mântuială", este de părere Lucian Niculescu.
Care este legea în Europa Mihai Titichi, avocat şi expert al Centrului European al Consumatorilor din România (ECC), spune că România nu e singurul stat care a adoptat modificări privind echipamentul cu care trebuie dotat un autoturism pe timp de iarnă. "În Europa există mai multe state care au adoptat măsuri similare. Astfel, anvelopele de iarnă sunt obligatorii în: Germania (dacă sunt condiţii de iarnă), Austria (dacă sunt condiţii de iarnă, între 01/11 şi 15/04), Estonia (între 01/12 şi 28/02), Finlanda (între 01/12 şi 28/02), Italia (între 15/11 şi 31/03 în anumite regiuni), Letonia (între 01/12 şi 01/03), Lituania (între 10/11 şi 01/04), Portugalia (numai pentru autotrenuri), Cehia (dacă este cazul, între 01/11 şi 31/03), Slovacia (dacă sunt condiţii de iarnă), Slovenia (între 15/11 şi 15/03), Suedia (între 01/12 şi 31/03)".
În Norvegia anvelopele trebuie adaptate condiţiilor meteorologice. În restul statelor, anvelopele de iarnă nu sunt obligatorii. "Avantajele pe care le are şoferul sunt evidente" Reprezentanţii Ministerului Transporturilor sunt însă de păere că şoferii nu sunt supuşi unui efort financiar suplimentar, pentru că lanţurile rămân obligatorii pe anumite sectoare de drum. Obligaţia achziţionării de lanţuri este stipulată în Legea 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. "Aceste echipamente (n.r. – lanţurile antiderapante), pot fi folosite în continuare împreună cu anvelopele de iarnă pe porţiuni de drum acoperite cu zăpadă, gheaţă şi polei. Acest lucru nu reprezintă nicio cheltuială suplimentară având în vedere beneficiile obţinute din respectarea regulilor privind siguranţa circulaţiei. Reglementările se referă la siguranţa persoanelor şi a bunurilor transportate, la evitarea blocajelor în trafic în condiţii de iarnă cu zăpadă, gheaţă sau polei, avantajele pe care le are şoferul fiind evidente", este punctual de vedere oferit de Biroul de Presă al Ministerului Transporturilor. "Lanţurile antiderapante pot fi folosite în continuare împreună cu anvelopele de iarnă pe porţiuni de drum cu zăpadă, gheaţă şi polei.“ BIROUL DE PRESĂ, Ministerul Transporturilor