Exclusiv. De ce s-a introdus târziu tratamentul cu anticorpi monoclonali? Arafat: Aveam mai puține decese în valul 4. Întrebați ANM. VIDEO

Tratament anticorpi monoclonali

Fostul șef al Casei Naționale de Sănătate, Lucian Duță, l-a adus în arena EvzPlay pe șeful DSU, Raed Arafat, într-un podcast „Fără anestezie”. Printre multe subiecte fierbinți ale agendei publice, demnitarul a răspuns și la întrebarea legată de terapia cu anticorpi monoclonali. Cât de eficient și sigur e tratamentul și când va putea fi găsit în toate spitalele.

Anticorpii monoclonali sunt o terapie controversată chiar și în rândul medicilor. Invitatul medicului Lucian Duță în arena EVZ Play a explicat de ce are anumite rezerve față de terapia pe care mulți români o preferă în tratamentul infecției Covid.

Arafat: Aenție, atnticorpii monoclonali nu au încă autorizația EMA

În primul rând, Raed Arafat a explicat că, dacă înainte anticorpii s-au găsit doar în anumite spitale din circuitul de stat, în prezent acest tratament alături de alte medicamente specifice este disponibil la un nivel mai larg. Abia acum avem tratamente țintite, a anunțat oficialul.

Foto Arhiva EVZ

„Abia acum avem tratamente țintite. Anticorpii monoclonali nu au încă autorizația EMA. Ăsta e secretul și asumarea. Chiar dacă era discuția nu s-a achiziționat. Ce te faci dacă vine un control? Dacă FDA a aprobat e foarte bine.

„Dacă aveam anticorpi în valul 4 erau mai puține decese. Trebuie întrebat ANM”

Arafat a recunoscut că ar fi fost mai puține morți dacă în vară era asumată politic decizia de a cumpăra anticorpi. „Dacă aveam anticorpi în valul 4 erau mai puține decese. Trebuie întrebat ANM (n.r. - Agenția Națională a Medicamentului) de ce n-a făcut comanda mai devreme”.

În aceeași intervenție, oficialul a vorbit și despre modul în care campania de vaccinare a început ca un succes, iar apoi, din cauza unor decizii politice, numărul persoanelor care au vrut să se imunizeze a scăzut brusc.

„Campaniile împotriva vaccinării au fost extrem de eficiente”

„Vaccinarea a devenit mai lentă. Numărul nu a mai fost atât de mare. Am avut o perioadă cu doar câteva cazuri pe zi, iar mesajul pe care populația l-a înțeles a fost să nu se mai vaccineze. Unul din imboldurile pentru vaccinarea a fost călătoria în alte țări, după care foarte greu s-a repornit foarte greu ca număr, când a început valul nou, valul 4 (...)

Campaniile împotriva vaccinării au fost extrem de eficiente. Sunt convins că în campaniile de anti-vaccinare a fost o organizare în spatele lor. Modul în care au ieșit unii și alții și foloseau aceleași narative comune... Au început cu ideea că vaccinul poate să îți facă nu știu ce boală, după care au ieșit alții cu complicațiile care te omoară. După care au început fake-urile gen ”îți cresc solzii”, aberații pe care unii le-au crezut”, a adăugat Arafat.