Pentru români, o vacanţă la munte în perioada Sărbătorilor de iarnă devine o distracţie exclusivistă.
Un pachet de 5 stele, cu 5 nopţi de cazare, cu două cine festive, mic dejun, program artistic, spre exemplu, poate pleca de la 2.200 de lei de persoană până la 4.000 de lei de persoană.
Mult mai mare
„Apar oferte bune, spre exemplu între 900 şi 1.100 de euro putem să mergem 10 zile în Thailanda la all inclusive, mai puţin băutura”, afirmă Răzvan Pascu, consultant în turism, pentru Digi24. Acelaşi preţ, însă vacanţa în Asia este pe o perioadă mult mai mare. Care este explicaţia pentru aceste preţuri la hotelurile cu peste 4 stele din România? „În România, Revelionul este un vârf de sezon, al doilea după perioada de vară, iar în străinătate Revelionul şi Crăciunul intră în perioada de sezon scăzut şi sunt cele mai mici preţuri”, explică Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism. Acolo unde preţurile sunt mai mici, locurile au fost epuizate. Iar, potrivit speciali;tilor din turism, revelionul a fost vândut integral de acum 3 luni. În ciuda diferenţelor, potrivit statisticilor, 80.000 de turişti sunt aşteptaţi să îşi petreacă Sărbătorile de iarnă în ţară şi aproximativ 20.000 vor alege alte ţări.