Atunci când francezii, germanii sau austriecii se gândesc la o destinaţie de vacanţă nu le vine în minte România. De vină este slaba promovare de care are parte spaţiul mioritic în străinătate şi proasta reputaţie pe care am reuşit să ne-o facem în câteva state cheie din Europa. Acesta este părerea lui Klus Pumpel, directorul executiv al filialei austriece a touroperatorului TUI.
Pumpel nu ştie care este brandul sub care se străduieşte Ministerul Dezvoltării şi Turismului să vândă România turiştilor străini. Afirmă inocent că acest lucru s-ar putea datora faptului că el munceşte şi locuieşte în Austria, iar acolo România nu este promovată.
Totuşi, potrivit cercetării realizată de ministerul Elenei Udrea, Austria este considerată o piaţă sursă alături de Germania, Ungaria, Franţa, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Rusia şi SUA.
Potrivit lui Klus Pumpel, CEO TUI Austria, România ar putea atrage turişti dacă va alege să se adreseze tinerilor, mai ales că aceştia se uită şi la bani atunci când îşi stabilesc destinaţia de vacanţă, iar România este una destul de accesibilă.
După extinderea în Slovenia şi Slovacia, TUI Travel Center deschide primele unităţi şi în România, în parteneriat cu Eurolines, grupul patronat de Dragoş Anastasiu. Acesta a recunoscut că România are în acest moment o problemă de imagine, dar spre ca parteneriatul cu TUI va aduce şi ceva mai mulţi turişti tstrăini pe plaiurile noastre.
"Dacă planurile noastre devin realitate, numărul străinilor veniţi în România se va tripla la anul. Dacă în 2010 au fost o mie şi ceva de străini, estimăm pentru anul viitor aproximativ 4.000 de turişti", explică managerul Eurolines.
Cifra ar putea fi ridicată la 10.000 de turişti dacă s-ar lua în calcul rezervările la hotelurile din România efectuate prin intermediul portalului de rezervări online al TUI (rezervări în valoare de un milion de euro la sfârşitul anului). S-ar putea adăuga alţi circa 30.000 de turişti aflaţi pe vasele de croaziere TUI care au trecut prin portul Constanţa sau altele aflate de-a lungul Dunării. Sunt cifre ce trebuie contabilizate la capitolul incoming, însă până în momentul în care putem spune că aceştia sunt turişti aduşi direct de TUI în România este cale lungă, informează capital.ro.
Până când România va deveni cu adevărat prezentă în catalogele TUI va mai dura. Între timp românii îşi vor putea achiziţiona prin Eurolines cavanţele oferite de concernul german, chiar dacă plecările în vacanţă vor fi din Viena.
"Sperăm aca pe viitor să avem şi curse directe între România şi destinaţiile oferite de noi, pentru că un produs care presupune deplasarea turistului român până la Viena sau până într-un oraş german pentru a putea pleca în vacanţă nu este un produs perfect", a precizat Pumpel.
Concernul TUI furnizează servicii turistice pentru 30 milioane de clienţi din 27 de ţări. În 2010 a avut vânzări în valoare de 16,3 miliarde de euro.