De teamă că nu vor găsi parteneri mai buni, unele persoane trag cu dinţii de o relaţie în care suferă.
Te jigneşte, te agresează sau pur şi simplu te ţine în loc, dar tot nu poţi să te rupi. Relaţiile toxice sunt ţinute pe linia de plutire doar de o combinaţie de insecuritate, frică de singurătate şi lipsă de încredere în forţele proprii. Nu au nicio legătură cu iubirea. Sunt relaţii "doar să fie", care umplu nişte goluri emoţionale, dar seacă de energie. "Ca şi cum mi-ar fi o foame incurabilă şi ajung să mănânc orice, fac sacrificii numai să am ce mânca. Evident că nu tot ce mănânc îmi face bine", exemplifică psihologul Bogdana Bursuc. Nu e mai puţin nocivă ca dependenţa de alcool sau de droguri.
"Nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, dar mă atrage ca un magnet"
Dependenţa joacă la intensităţi diferite, mai "soft" sau mai "hard". Carmen are 24 de ani şi recunoaşte că este "uşor dependentă" de prietenul ei, cu care are o relaţie de şapte ani.
"În viaţa mea este un bărbat care simt că mi-a marcat în rău existenţa. Am încercat să mă rup de el, dar nu am reuşit. Suntem împreună de aproape şapte ani, dar tot simt că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă: eu am alte concepţii de viaţă, îmi place să mă distrez mai mult, să cheltuiesc banii altfel, el are prejudecăţi, e prea conservator, posesiv, nu e deschis aventurilor, mă rog de el să mai ieşim din casă. Iar diferenţa de vârstă e de cinci ani", povesteşte Carmen.
L-a înşelat, tocmai ca să iasă mai uşor din relaţie, însă, nemulţumită de ceilalţi parteneri, a rămas cu el, de teamă că nu va găsi, oricum, pe altcineva mai bun. "Nu este fermecător peste poate, dar mă ţine legată de el ca un magnet. L-am mai înşelat de vreo două ori, dar ceilalţi nu au fost neapărat mai buni decât el. Poate nu am avut timp să-i cunosc mai bine. Oricum, deşi aş vrea să plec, mi-e frică să nu nimeresc din lac în puţ. O combinaţie periculoasă de lene şi frică de necunoscut, mă ţine lângă el", povesteşte tânăra.
Fără garanţia că altul va fi mai bun
Astfel de cazuri fac coadă la cabinetele psihologilor. "Devii dependent de partener dacă ţi-e frică de singurătate. O relaţie, bună, rea, e o relaţie. Poate fi vorba şi de lipsa încrederii în forţele proprii, teama că nu vei găsi pe altcineva mai bun", explică Lena Rusti, psihoterapeut la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.
Anumite persoane au nevoie ca de apă de parteneri ca să se descurce în viaţă. "Dacă mă trezesc singur, n-o să fac faţă problemelor. De aceea, sunt drăguţ cu partenerul, accept orice, numai să nu mă părăsească", explică psihologul Bursuc modul de gândire.
Este şi cazul Andreei (33 de ani), care pentru ore de afecţiune, suportă zile de amar. "Sunt cu un bărbat pentru care nu am fost altceva decât roata de rezervă. Mă bătea, mă jignea, mă făcea să mă simt prost. Nici măcar sexul nu era cine ştie ce. Şi, totuşi, aveam nevoie de el ca de aer. Am încercat să mă îndepărtez, dar nu am reuşit. Eram acolo, ca un căţeluş care dădea din coadă ori de câte ori stăpânul îl băga în seamă. De zeci de ori l-am părăsit, apoi tot eu l-am căutat sau am plâns nopţi în şir până m-a căutat el", spune ea.
De la dependenţa de părinţi, la cea de partener
Dependenţa emoţională poate fi dublată de cea financiară. "Această neîncredere în forţele proprii te afectează pe toate planurile, inclusiv profesional. Ajungi să nu te mai implici în proiecte noi, te plafonezi la muncă şi, evident, nici pe plan financiar nu stai bine. Relaţia îţi oferă şi suport emoţional, şi financiar", mai spune Bogdana Bursuc.
Insecuritatea emoţională se clădeşte în copilărie. "Trecem prin diferite experienţe de viaţă, care se întâmplă să nu fie perfecte. Dacă în copilărie văd că nu mă descurc fără părinţi, mă simt neputincios în lipsa lor. La maturitate, transfer dependenţa către partener. Dacă în copilărie văd că îmi fac prieteni greu, că nu sunt băgat în seamă, la maturitate, trag de o relaţie, de teamă că voi fi abandonat şi că nu voi mai găsi pe altcineva", explică psihoterapeutul Lena Rusti.
"Dependenţa emoţională de partener se justifică prin frica de singurătate. O relaţie, bună, rea, e o relaţie. Este întreţinută de lipsa încrederii în forţele proprii, de teama că nu vei găsi pe altul mai bun". LENA RUSTI, psihoterapeut
SOLUŢII
Cum vă pregătiţi de pasul despărţirii
Primul pas spre "vindecare" este şi cel mai greu: separarea de partenerul care provoacă dependenţa. Psihologii vă asigură că nu va fi uşor şi că veţi trece prin momente de sevraj. Nu va fi însă imposibil. "V-aţi pierdut speranţa, este normal să vă simţiţi descumpănit. Un astfel de proces poate dura ani", spune psihologul Bogdana Bursuc.
Începeţi să umpleţi golurile emoţionale, înainte de despărţire. "Dacă staţi cu partenerul pentru că simţiţi că nu vă descurcaţi de unul singur în diferite situaţii, atunci încercaţi să ieşiţi singuri în oraş, să mergeţi singuri la evenimente, să rezolvaţi singuri anumite probleme, chiar şi treburile casnice, pentru a prinde încredere în forţele proprii. Dacă vă e frică de abandon şi singurătate, faceţi liste cu persoanele care au rămas constant alături de dumneavoastră de-a lungul timpului. Veţi vedea că nu sunteţi singuri", recomandă psihologul Bursuc. Citiți și:
- Relaţia de cuplu, salvată la psihoterapeut
- Dăunează diferenţa mare de vârstă în cuplu?
- Timpul liber în cuplu: împreună sau separat?