Evenimentul Zilei lansează un proiect editorial dedicat exclusiv cititorilor săi. În fiecare zi veți găsi un editorial scris de unul din liderii politici ai momentului, pe temele fierbinți ale României. Vor fi prezenți Traian Băsescu, Marcel Ciolacu, Victor Ponta, Rareș Bogdan, și Călin Popescu-Tăriceanu. Care deschide această serie de editoriale.
DE CE NU O SĂ VOTEZ PRELUNGIREA STĂRII DE URGENȚĂ
de
Călin Popescu-Tăriceanu
Profitând de emoția publică uriașă, dl Klaus Iohannis prelungește, fără nici un fel de analiză sau plan de viitor, starea de urgență pe toată țara pentru încă 30 de zile! Recunosc că am votat cu inima strânsă și prima dată decretul care impunea aceasta stare excepțională.
Am votat pentru că am crezut că doar regulile democratice îi incurcă pe guvernanti în a lua niște măsuri care să limiteze răspândirea coronavirusului. Între timp am văzut cu toții că nu democrația îi încurca pe conducătorii noștri, ci lipsa de experiență și încapacitatea de anticipare.
Am revăzut zilele astea toate ordonanțele militare pe care le-au dat în perioada asta de stare de urgență și am constatat că sunt extrem de puține măsuri care nu ar fi putut fi luate în vremuri normale.
exclusiv evz.ro
În primul rând, toate ordonanțele care au urmat primei nu fac decât să corecteze, să completeze, să explice sau să clarifice ordonanțele de dinainte, ceea ce ne spune multe despre cât de bine au fost gândite.
În al doilea rând, toate ordonanțele care conțin niste interdicții au o lungă listă de excepții de la ele, astfel încât aproape toți ne-am califica să le încălcam.
Deci, nu o să votez pentru prelungirea stării de urgență pentru că aceste ordonanțe militare nu fac aproape nimic din ce nu poate fi făcut de o administratie civilă, dar, în schimb, ne produc tuturor daune importante. Doar posibilitatea de a opri zboruri spre și din zone fierbinți sau închiderea mall-urilor nu justifica o asemenea măsură extremă.
Nu o să votez pentru prelungirea stării de urgență pentru că, la adăpostul ei, aceste ordonanțe militare legalizează lipsa de transparență și deschid drum liber abuzurilor. De asemenea, ele permit guvernanților să puna botniță mass-mediei și să transforme criza generata de coronavirus într-o uriașă acțiune de propagandă.
Felul în care se fac achizițiile publice de echipamente este doar vârful icebergului. Oare nimeni nu sesizeaza faptul că mare parte a firmelor care se califică pentru achiziții și aduc măști și combinezoane la prețuri de costume spațiale sunt ale lor sau ale prietenilor lor?
exclusiv evz.ro
Lipsa de transparență în achizitii este nimic în comparatie cu ce simtim că se întamplă în jurul nostru. Îmi este foarte frică de faptul că ai noștri conducători folosesc starea de urgență pentru a încălca în masă drepturile și libertățile noastre. În consecinta nu putem sta cu brațele încrucișate și va trebui să adoptăm în Parlament o lege care să oblige autoritatile să comunice, în maxim 90 de zile de la sistarea stării de urgență, fiecărui român care a fost ascultat, localizat, urmărit, pe motiv de coronavirus, pe ce perioada și cu aprobarea cui s-au făcut aceste lucruri. Oamenii au dreptul să știe dacă le-au fost încălcate și alte drepturi față de ceea ce știm cu toții.
Nu o să mai votez prelungirea la nivel național a stării de urgență și din alte motive.
Unul dintre ele este că nu am văzut în motivarea autorităților pentru prelungirea stării în toată țara o analiză care să arate de ce este nevoie să o facă peste tot. Datele publice, pentru că la altele nu am acces, arată că doar o parte din județe sunt cu adevărat focare de infecție în vreme ce altele au un număr scăzut de bolnavi. Acest lucru poate fi și rezultatul impotenței autorităților de a testa mai mulți români (suntem țara care testeaza cel mai puțin din lume!!) dar și efectul unor măsuri pe care autoritățile locale le-au luat sau ale disciplinei oamenilor.
De ce, în numele unei solidarități greșit întelese, să pedepsim toate județele la grămadă? De ce nu se poate instaura starea de urgență în județele unde sunt focare? De ce nu se testează și izolează județele sau localitățile cu probleme în vreme ce locuitorii din celelalte județe, luându-și măsuri de protecție personală (în speranta că vom avea suficiente echipamente de protecție), se pot întoarce la muncă?
exclusiv evz.ro
Eu cred că solidaritatea cu cei afectați de coronavirus ne-o putem manifesta mai bine mergând la muncă și susținându-i pe cei care nu pot să o facă, decât să stăm de-a valma, bolnavi și sănătosi, pe canapea uitându-ne la televizor și așteptând mila de la guvern.
Nu o să votez pentru o stare de urgență la nivel national pentru că văd în aceste decrete și ordonanțe militare doar obligații pentru cetățeni și nici o obligație pentru autorități.
Nu o să votez pentru o stare de urgență la nivel national pentru că ea da motive autorităților să nu ne dea nici o indicatie despre ce fac ei pentru că oamenii să se poată întoarce la muncă în condiții de minimă siguranță.
exclusiv evz.ro
Nu o să mai votez pentru prelungirea stării de urgență pentru a nu hrăni și mai mult reflexele dictatoriale ale guvernanților noștri. Pentru democrația în care noi trăiam au murit prea mulți români că noi să renunțăm la ea pe o perioada prea lungă, din motive neconvingătoare. Pentru că mi-e teamă că revenirea va fi foarte grea.
În concluzie, NU O SĂ VOTEZ PENTRU PRELUNGIREA ÎN TOATĂ ROMÂNIA A STĂRII DE URGENȚĂ!