Donato De Rosa, economist-şef al Băncii Mondiale, a afirmat că există două Românii: una dinamică, urbană şi bine integrată în Uniunea Europeană (UE), iar alta reprezentată de zonele rurale sărace şi izolate, cu locuitori ce trăiesc sub pragul de sărăcie, în proporție de peste trei sferturi din total.
Banca Mondială, prin vocea expertului său, Donato De Rosa, economist-şef în cadrul instituției, a radiografiat situația din țara noastră, arătând că există două Românii: una dinamică, urbană şi bine integrată în Uniunea Europeană (UE),alta reprezentată de zonele rurale sărace şi izolate, unde trei sferturi dintre locuitori trăiesc sub pragul de sărăcie, după cum se arată într-un articol al b1.ro.
Drept cauze, acesta a indicat investiţiile de calitate foarte scăzută, în infrastructură, ceea ce scade competitivitatea firmelor şi descurajează migraţia celor din zona rurală către zonele urbane, pentru acces la slujbe, educaţie şi sistem medical, precum și corupția celor aflați în funcții de conducere. Aceata a fost catalogată de expertul străin ca o problemă foarte importantă, care scade credibilitatea statului şi și duce la o alocare greşită a fondurilor publice.
Donato De Rosa a afirmat că „Sectorul public are probleme în implementarea politicilor pe termen lung. Măsurile de politică fiscală sunt foarte prociclice, iar Codul fiscal se schimbă foarte des. (...) Corupţia a rămas un fenomen răspândit, iar încrederea românilor în instituţii este scăzută”.
„Dacă eşti născut la ţară, nu vei avea acces la o bună educaţie şi la un sistem medical eficient. În România s-au făcut multe îmbunătăţiri în ultimii 30 de ani, dar încă sunt mulţi oameni rămaşi în urmă. Există investiţii în infrastructură, dar calitatea este foarte joasă, ceea ce scade competitivitatea firmelor şi descurajează migraţia celor din zona rurală către zonele urbane, pentru acces la slujbe, educaţie şi sistem medical”.
Reprezentantul Băncii Mondiale a atrs atenția că fenomenul corupţiei este o consecinţă a deficienţelor structurale profunde ale statului, deficienţe care se observă clar şi în interacţiunea dintre stat pe de o parte, şi mediul de afaceri şi cetăţeni de cealaltă parte.
Guvernul actual și cele anterioare au fost criticate în mod direct de economistul-șef, care a precizat: „Sectorul public este pe alocuri ineficient iar asta se transmite și în calitatea infrastructiurii, într-un mediu dificil pentru ceilalți jucători din economie. De asemenea, există o mare frecvență în a utiliza legiferarea prin Ordonanţer de urgenţă şi de a schimba des legislaţia fiscală”.
Donato De Rosa s-a mai plâns și de ponderea mare a companiilor de stat, în comparaţie cu alte ţări, ceea ce ar fi, în viziunea sa, o problemă din punctul de vedere al creșterii. Explicația ar fi aceea a producțivității mai scăzute a companiilor statului față de cele private. „Iar faptul că firmele private achiziţionează produse şi servicii de la companiile de stat trage în jos şi eficienţa sectorului privat”.
Un element extrem de important identificat între cauzele situației din țara noastră a fost considerat și atragerea cu rezultate extrem de slabe a fondurilor europene, ceea ce demonstrează slaba coordonare dintre instituţiile statului.