După 50 de ani cu Miliţia şi alţi 20 cu Garcea, românul nutreşte sentimente confuze când dă ochii cu „organul”.
Scăpat de frica miliţianului comunist şi îmbătat de vântul democraţiei, poporul a ales să-l desconsidere pe poliţist, încurajat puternic şi de nenumăratele dovezi de corupţie sau de mitocănie pe care le-a primit de la „omul legii”. Tratat cu apelative diverse, de la „cap de cretă”, „curcan”, „gabor”, poliţistul face şi el cu greu faţă salariilor mici raportate la tentaţiile mari şi batjocurei venite de la şmecheri.
De ce Garcea al nostru nu e precum celebrul Corado Cattani? Au explicaţii aproape comune şi poliţiştii, şi sociologii. De vină ar fi abuzurile comuniste, dar şi lipsa acelei legi care să impună respectul şi care să-i ofere siguranţă poliţistului. O speranţă există, însă: întinerirea efectivelor. Poliţistul de azi pierde vizibil din mentalitatea miliţianului de ieri, şi se stră du ieşte, prin comportament şi prin educaţie, să ne câştige respectul, susţin specialiştii.
DE CE N-AVEM „SIGURANŢĂ ŞI ÎNCREDERE”
Ne bântuie „miliţianul care făcea ce voia”
„Băi, cap de cretă, eşti prost? Dă-te, băi, Garcea, că mai rău ne-ncurci!”. Omul cu uniformă bleumarin, cu „liniuţe” pe umăr, caschetă pe cap şi fluier în gură e un neica-nimeni în intersecţii. Nu-l prea ascultă nici şoferul care vrea să întoarcă maşina în plin trafic, încălcând linia continuă, nu-i respectă ordinele nici şmecherul cu Suv, care vrea să meargă spre acasă pe drumul blocat deja de Salvare, nu dă doi bani pe prezenţa lui nici beizadeaua care trece lejer pe la Piaţa Romană cu 100 km/h. Şi, de cîte ori se iveşte ocazia, toată lumea ia în derâdere celebra sintagmă „Poliţia. Siguranţă şi Încredere”.
Poliţistul de România n-are autoritate prin definiţie. O ştiu şi ei, şi şefii lor. O ştie fiecare dintre noi, pentru care aproape toţi poliţiştii sunt nişte Garcea, personaje de bancuri la fel de bune şi de multe ca cele cu blonde. E şi normal, până la urmă, dată fiind mediatizarea cu precădere a cazurilor de poliţişti români corupţi, certaţi cu gramatica română şi limbile străine, prea beţi ca să sufle în fiolă sau prea importanţi ca să respecte ei înşişi regulile de circulaţie.
Lecţii de psihologie
„Adevărat, există la noi o oarecare imagine a poliţistului needucat, care acţionează fără să gândească prea mult şi comite abu zuri”, crede sociologul Mircea Kivu, care e de părere însă că „imaginea” aceasta s-a mai schimbat în ultima vreme. În sensul că a început şi poliţistul să înţeleagă faptul că uniforma şi bastonul nu-i dau dreptul să facă tot ce vrea.
„Cred că, cel puţin în parte, poliţistul încearcă să aibă şi el un comportament mai corect, mai respectuos faţă de cetăţeni. Cu timpul, când poliţistul va învăţa că nu e atotputernic, şi cetăţenii vor învăţa să-i răspundă cu aceeaşi monedă”, completeză sociologul.
Ca să vină în întâmpinarea cetăţenilor, poliţistul ia lecţii de psihologie, îşi însuşeşte diferenţele dintre poliţistul real şi cel ideal şi se străduieşte să aplice în practică ce scrie la carte: poliţistul este „cinstit, curajos, loial”.
Un exemplu în acest sens sunt poliţiştii din Timişoara, care, încă de acum şase ani, mergeau la cursuri de psihologie pentru a scăpa de sindromul „Garcea”.
Lipsa acută de autoritate a poli ţistului de România are o explicaţie. Poate veni şi ca o moştenire a anilor de comunism, când „mili ţianul era un tip care făcea ce voia, avea puţină şcoală şi multe com plexe”, după cum spune Mircea Kivu.
„Poliţistul, de regulă, deranjează oamenii”
Poate veni şi prin natura meseriei. „Poliţistul, de regulă, deranjează oamenii. Dată fiind fişa postului, el trebuie să intre într-o relaţie ostilă cu cetăţenii”, arată sociologul Marius Pieleanu.
Potrivit acestuia, imaginea şifonată se aplică însă diferenţiat. „În general, poliţia de stradă e destul de prost valorizată în toată lumea, vezi filmele cu Louis de Funès. Cei care au contact direct cu oamenii sunt etichetaţi de multe ori ca fiind incompetenţi, corupţi. Nişte Garcea amărâţi! Nu acelaşi lucru se întâmplă cu po liţistul de la criminalistică sau de la crimă organizată, care, din fericire, nu se bucură de aceeaşi expunere, în consecinţă nu trebuie să suporte injurii sau altele şi mai rele din partea cetăţenilor”, explică Pieleanu.
Cine nu respectă poliţistul? Cine nu respectă nimic! „Românul care nu-i respectă nici pe ceilalţi, care nu sunt neapărat o autoritate, care consideră că el poate să facă orice. Oricum are relaţii şi bani, şi spatele asigurat”, conchide Mircea Kivu.
"Poliţistul încearcă să aibă un comportament mai respectuos. Cu timpul, când va învăţa că nu e atot puternic, şi cetăţenii vor învăţa să-i răspundă cu aceeaşi monedă.",
Mircea Kivu, sociolog
PROCEDURI
Anchetaţi pentru că se apără
Deşi pentru colegii lor din alte state europene pare de neconceput, poliţiştii români sunt anchetaţi chiar şi pentru un simplu foc de avertisment. Au fost cazuri în care oameni ai legii au fost obligaţi să dea cu subsemnatul în faţa superiorilor fiindcă au folosit arma din dotare pentru a se apăra de infractorii care i-au atacat înarmaţi. „De regulă, primele verificări sunt făcute de ofiţeri special desemnaţi de şeful unităţii din care face parte poliţistul şi pot dura chiar şi câteva luni, în funcţie de gravitatea şi complexitatea situaţiei. Singura «favoare» care li se face acestor oameni: nu pot fi suspendaţi din funcţie pe perioada cercetărilor”, au precizat oficialii Inspectoratului General al Poliţiei.
SIMBOL
Corrado Cattani, poliţistul perfect
În Europa, simbolul poliţistului eficient şi integru e întruchipat de Corrado Cattani, eroul principal al celebrului serial italian „Caracatiţa”. Odată cu lansarea primului episod, în 1984, Cattani a devenit rapid cel mai proeminent personaj angajat în lupta cu Mafia siciliană, pe care o înfruntă chiar şi atunci când familia şi viaţa îi sunt puse în pericol. Venit de la Roma pentru a-l înlocui pe un comisar ucis de Mafie, Cattani declanşează un lung şir de investigaţii pornind de la moartea suspectă a unei contese. El ajunge să descopere o întreagă reţea de bancheri, avocaţi şi oameni politici impli caţi în afacerile cu droguri ale Mafiei care, în final, îl ucide. În plină eră a ofen sivei anti-Mafia, serialul a cunoscut un succes uriaş în Italia şi restul Europei.
RESPECT CU FORŢA
Poliţiştii, nostalgici după legea comunistă
Scuipaţi şi înjuraţi ca la uşa cortului în intersecţii de „şme cherii” care se văd opriţi să încalce regulile de circulaţie la volanul bolizilor lor de zeci de mii de euro, atacaţi cu arme de foc sau cu topoare de interlopii pe care şi-au per mis să-i deranjeze, mutilaţi pe via ţă de infractori pe care au încercat să-i reţină. Aceasta e povestea de viaţă a multor poliţişti care au încercat să-şi facă datoria în România, ţară a Uniunii Europene.
„E drept că există şi poliţişti care, prin atitudine, prin şpăgile pe care le pretind pătează imaginea poliţistului. Însă nu toţi sunt la fel. Mai ales că, acum, majo ritatea po li ţiştilor sunt tineri, media de vârstă este de 35 de ani, iar mentalitatea lor s-a schimbat. Nu s-a schim bat însă şi mentalitatea multor români care nu înţeleg că în orice ţară civilizată poliţistul re pre zintă autoritatea şi trebuie respectat”, spune unul dintre cei câţi va ofiţeri încă activi, a căror vârstă de păşeşte 50 de ani.
„Nu plângem după miliţie”
Ofiţerul consideră că, la 20 de ani de la Revoluţie, imagi nea poliţiei s-a degradat într-atât încât în mentalitatea românilor nu se mai re găseşte aproape nimic din respectul pe care-l impunea cândva uniforma. „Să nu mă înţelegeţi greşit, nimeni nu plânge după miliţie. (...) Miliţia era văzută ca un aparat opresiv. Poate şi de aceea românii se manifestă astfel acum faţă de poliţişti. Putem plânge însă după legislaţia mai dură impusă de co munişti. Şi asta, întrucât am ajuns la concluzia că respectul este impus, în cele din urmă, de teama de consecinţe”, spune, oarecum nostalgic, poliţistul.
Jurişti cu experienţă îi dau dreptate. „Legislaţia românească e foarte slabă, mai ales în privinţa ultrajului. Majoritatea celor care agresează poliţişti nu se tem deoarece ştiu că pot scăpa doar cu o amendă sau cu câteva luni de închisoare. Nu acelaşi lucru se în tâm plă în alte state europene, unde le gi slaţia este dură, iar atacurile a supra poliţiştilor sunt pe depsite cu ani de puşcărie.
Ca să nu mai vor bim despre ceea ce se întâmplă în SUA, unde, dacă ridici mâna asupra unui poliţist, dacă încerci să te mişti atunci când eşti somat de vreun om al legii rişti să sfârşeşti împuşcat”, susţin aceştia.
Fără autoritate şi cu armament antic
La rândul lor, liderii sindicali de la Interne consideră că autoritatea poliţiştilor există doar pe hârtie. „Poliţiştii nu sunt sprijiniţi nici de legislaţie, nici de instituţiile statului. Se tem să folosească armele din dotare pentru a se apăra deoarece, în astfel de cazuri, tot ei sunt cei anchetaţi. Mai mult, armamentul este antic şi, chiar dacă ţintesc picioarele infractorului, nu pot fi siguri că glonţul nu ia o altă traiectorie”, spune comisarul Marin Gruia, vicepreşedintele Sindicatului Poliţiştilor de la Interne.
De altfel, sindicaliştii au cerut de nenumărate ori modificarea legislaţiei privind ultrajul în cazul poliţiştilor, dar legea nu a fost modificată substanţial. Înjurăturile adresate poliţiştilor sunt „pedepsite” cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni, la un an.
Potrivit juriştilor, în condiţiile în care Codul penal prevede pedepse cuprinse între 6 luni şi 6 ani de închisoare pentru ameninţarea, lovirea sau vătămarea corporală a unui poliţist, toţi cei care fac asta ajung să fie cercetaţi în libertate, iar la final primesc o pedeapsă cu suspendare.
Doar vătămarea corporală gravă este sancţionată ceva mai aspru de legea penală: de la 3 la 12 ani de închisoare, dar au fost cazuri în care, după ce au trimis poliţiştii în spital, în comă, infractorii au fost cercetaţi în libertate.
"Există şi poliţişti care, prin atitudine, prin şpăgile pe care le pretind pătează imaginea poliţistului. Nu toţi sunt însă la fel."
Ofiţer Poliţia Judiciară, 50 de ani
TOPUL ÎNCREDERII
Locul 7, după pompieri şi poştă
În topul încrederii în autorităţi, poliţia din România se situează în coada clasamentului. Potrivit unui studiu GFK Custom Research, realizat în perioada martie-aprilie 2008, pompierii se bucură de cea mai mare încredere din partea românilor (94%), urmaţi de armată (90%) şi serviciul poştal (89%).
Poliţistul ocupă locul şapte în Top 10, cu 53%, după profesori, doctori şi publicitate. Spre deosebire de plaiurile mioritice, în Europa de Vest şi SUA, aproximativ trei sferturi dintre respondenţi declară că au toată încrederea în organele de poliţie. Potrivit aceleiaşi cercetări, suedezii sunt cei care acordă cea mai mare încredere poliţiei (87%), fiind urmaţi de nemţi (85%). La nivel european, poliţistul mai urcă un pic în top, situându-se pe locul şase, cu 69 de procente.
CITIŢI ŞI:
Recomandările noastre
