De ce consider că Ludovic Orban este omul politic al anului 2019

Barna, candidat USR

Miercuri, 4 decembrie, a avut loc Gala Capital și decernarea premiilor „Eroii anului 2019”. În primul rând, începând cu anul acesta, am schimbat formatul lansării topului de tradiție din ultimii 27 de ani. Mergând pe ideea excelentă a redactorului-șef al revistei „Capital”, Anca Andrei, și a echipei sale, am hotărât să premiem oameni care au făcut ceva, nu oameni care au ceva.

Am adus alături politicieni, oameni de afaceri, oameni de televiziune, showbiz, medici, tineri și seniori geniali ai României de astăzi.

Mie mi-a revenit onoarea de a îi da un premiu special lui Ludovic Orban, premier al României, „Politicianul anului 2019”. În momentul în care am început să pun câteva gânduri pe hârtie, m-am confruntat cu eterna întrebare: de ce lui? Răspunsul pe care l-am dat public a fost acela că Ludovic Orban a condus PNL, în anul 2019, în două bătălii politice importante: alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale. Mai mult, a devenit liderul unui Guvern liberal 100% încă din prima zi de guvernare. Sunt premiere politice, dar și istorice. PNL nu a mai avut guvernare 100% liberală din 1933, de la Guvernul I.G. Duca.

Trecând peste modul în care Ludovic Orban, liberal de când îl știu, a primit toate lucrurile din ultima vreme, deloc ușor și cu multă muncă, i-am spus aseară că mă aștept ca deviza „Prin Noi Înșine” să reprezinte scheletul guvernării sale. Să arate că liberalismul în România este o stare de spirit care poate remodela o societate, fără a o distruge.

La final am citat din articolul scris în 1905 de Vintilă Brătianu: „Taina acestei încrederi este o cunoaștere mai adâncă a nevoilor poporului român și convingerea nestrămutată că prin noi înșine putem să ne dezvoltăm pe toate căile!”

Ca să preîntâmpin orice întrebare legată de faptul că nu l-am ales pe Iohannis ca fiind „Politicianul anului 2019”, vă dau același răspuns pe care l-am dat și aseară: „Odată devenit președintele României, Klaus Iohannis nu mai este politician, ci a intrat într-o altă categorie, deasupra politicii așa cum o înțelegem noi prin prisma bătăliilor electorale”.

Dan Andronic_Ludovic Orban

Premiul special pentru „Excelență în jurnalism”

Anul 2019 a fost unul de excepție pentru celebrul jurnalist Victor Ciutacu, căruia i-a fost acordat premiul pentru excelență în jurnalism. „Sunt ușor blocat de titulatura evenimentului, „Eroii anului”, pentru că eu nu am vocație de erou, v-o spun cât se poate de sincer. Eroii sun ăia care ies cu pieptul înainte, mor primii și se întorc pe steag. Aș prefera să nu am soarta asta”, a glumit în deschiderea discursului său realizatorul emisiunii „Punctul culminant”, de la România TV. „Nu am de regulă modestii proaste - toate meritele sunt ale mele, iar insuccesele ale celorlalți -, dar trebuie să spun că, în 2019, postul pentru care lucrez a devenit lider pe piața de știri, iar emisiunea mea este liderul liderului”, a mai adăugat carismaticul prezentator TV.

Victor Ciutacu

Premiul „Omul Anului”

Desemnat de cele cinci milioane de cititori ai revistei Capital drept „eroul numărul 1”, fostul sportiv de performanță George Baltă a primit premiul „Omul Anului 2019”. Cel descris de Anca Andrei, într-un articol publicat în vara lui 2019, ca fiind „balsam pentru suflete”, a văzut moartea cu ochii în urmă cu 13 ani, când într-un meci de pregătire cu echipa națională de rugby a României a primit o lovitură în ceafă și a căzut secerat la pământ. Doctorii i-au dat doar trei ore de viață, dar el s-a încăpățânat să învingă moartea și să-și întoarcă destinul. „Este o onoare pentru mine să mă aflu aici. Este incredibil cum este viața. După accident mă rugam să mai trăiesc o zi, iar azi sunt în fața voastră”, a mărturisit cu glas sugrumat de emoție George Baltă, omul care și-a dedicat întreaga viață actelor de caritate realizate spre beneficiul copiilor cu dizabilități. „Fiecare dintre noi este erou pentru cineva. Fiecare avem eroul nostru. Sau, în cazul meu, doi: părinții și prietenii. De aceea, domnule priministru, vă rog să fiți eroul acestei țări”, și-a încheiat fostul sportiv cuvântarea ținută imediat după primirea premiului.

George Balta

Premiul „Seniorii geniali ai României”

Andrei Haidăr, medicul gastroenterolog de renume mondial, a câștigat premiul categoriei „Seniorii geniali ai României - Omul care a făcut istorie”. Chemat pe scenă pentru a i se înmâna premiul, cunoscutul medic a mărturisit că „cea mai mare realizare pe care a avut-o a fost să pun umărul să construiersc cea mai frumoasă echipă de gastroenterologie dintr-un spital, din București, cel puțin. Sunt mândru de această echipă și îi invit pe toți să încercăm să stopăm migrația medicilor români dincolo de frontierele țării. Și mă adresez în special prim ministrului și întregului aparat politic. Chiar a sosit momentul să facem ceva concret pentru noi, în primul rând, pentru că întotdeauna ai nevoie de un doctor în ale cărui instincte și profesionalism să te încrezi pe deplin”, a declarat medicul Andrei Haidăr, singurul din țară care poate realiza o procedură specială în domeniul endoscopic.

Premiul „Liderul anului în business”

O adevărată sursă de inspirație pentru tinerii care visează să învețe buchia antreprenoriatului, Dragoș Anastasiu și-a atribuit premiul „Liderul anului în business”. „De obicei când urc pe astfel de scene și particip la asemenea evenimente, înmânez premii, nu le primesc. Așa se întâmplă spre sfârșitul carierei; începi să și primești”, și-a început discursul Dragoș Anastasiu care a adăugat, râzând, că „faptul că stau pe o listă cu Ion Țiriac și eu sunt cel nominalizat înseamnă că ceva s-a întâmplat greșit în rândul celor care au votat. Înseamnă că e wow-wow. Faptul că vorbim despre eroii anului, mă face să mă simt mic aici, pe scenă. Totuși, cred că adevărații eroi ai anului 2019, dar și 2018 și 2017, au fost, întradevăr, antreprenorii care, în pofida unui vânt puternic spre fața lor, au rezistat cu brio, au mers mai departe, s-au unit și au avut o voce. Pentru că ei au adus plus valoare!”, a mai declarat nominalizatul categoriei „Liderul anului în business”.

Dragos Anastasiu

Premiul pentru „Performanță în management de top”

Filip Maria, CEO-ul companiei HaHaHa Production și, totodată, fratele celebrului artist Smiley, a primit din mâinile organizatorilor premiul pentru Performanță în management de top”. „Este pentru prima dată când Filip e pe scenă sub lumina reflectoarelor iar fratele său, Smiley, este în sală și îl filmează cu telefonul, aplaudându-i succesul”, au fost cuvintele rostite de Claudiu Șerban, realizator al emisiunii Capital TV și prezentator al Galei Capital, în prezentarea câștigătorului secțiunii „Performanță în management de top”. „Familia este motivul pentru care mă aflu în seara aceasta pe scenă în locul fratelui meu. Iar, de șase ani, pe lângă mamă, tată, frate, numesc familie și oamenii de la HaHaHa Production, compozitori, producători, artișțti, echipa de management și administrare. Acesta este în egală măsură și premiul lor”, a mărturisit Filip Maria la înmânarea distincției.

Filip Maria

Premiul „Vedeta Anului”

Titulatura de „Vedeta Anului” i-a revenit îndrăgitei vedete de televiziune Kanald D, Teo Trandafir, prezentatoare a emisiunii care-i poartă numele, Teo Show. „Mărturisesc faptul că trăiesc un paradox. După ce anii trecuți am primit premii pentru întreaga activitate, am zis că poate arăt rău și zice lumea că nu mă simt minunat, anul ăsta văd că sunt eroul anului, lucru pentru care mulțumesc revistei Capital. O să mă străduiesc să fiu și anul viitor aici dacă nu cumva mi se va da premiul pentru întreaga carieră”, a mărturisit, cu dezinvoltura-i cunoscută, carismatica vedetă de televiziune Teo Trandafir.

Teo Trandafir

Premiul „Ambasadorul Anului”

Excelența Sa, domnul David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a fost distins cu premiul „Ambasadorul Anului”. Diplomatul care s-a făcut remarcat cel mai mult în acest an prin acțiunile sale a vorbit publicului din sală într-o limbă română perfectă. „Sunt onorat de premiul primit. Unul dintre primele interviuri pe care le-am acordat a fost pentru revista Capital. Sper să continui colaborarea aceasta. Succesul meu nu putea fi posibil fără echipa mea care este aici lângă mine”, a declarat, imediat după ce i-a fost înmânată distincția de „Ambasadorul Anului”, Excelența Sa, domnul David Saranga, ambasadorul Israelului în România.

David Saranga

Premiul „Sportivul anului”

Marian Drăgulescu, legenda gimnasticii românești, a câștigat premiul „Sportivul anului”. Celebrul sportiv, care a făcut minuni pentru gimnastica românească a declarat la primirea distincției că, deși cu doar 24 de ore în urmă, a mai primit un premiu pentru întreaga activitate sportivă, încă mai are un cuvânt greu de spus în sportul românesc. „Nu mă retrag încă. Nu speram să ajung până la 39 de ani să slujesc sportul românesc, dar uite că am făcut-o și nu văd nici un motiv pentru care nu aș continua și de acum încolo. Mai am încă multe medalii de câștigat pentru România”, a mărturisit Marian Drăgulescu.

Marian Dragulescu

Premiul special pentru „Omul care și-a dedicat viața medicinei”

Prof. Doctor Gheorghe Burnei a primit din mâinile organizatorilor premiul special pentru întreaga sa activitate, dedicată în întregime medicinei. Doctorul a mulțumit asistenței, dar și, în special, celor care l-au susținut și care au crezut în el. „Dacă eu am încercat să ajut pe toți care au avut nevoie de mine am făcut-o cu toată încrederea și cu toată capacitatea pe care am dobândit-o în zeci de ani de studii și activitate intensă”, a declarat Gheorghe Burnei în momentul în care i-a fost înmânată distincția.

Burnei

Premiul pentru „Implicare Socială”

Renumita jurnalistă și coordonatoare a Fundației „Mereu Aproape”, Sandra Stoicescu, a ridicat premiul pentru „Implicare Socială”. „Sunt extrem de fericită să fiu aici în această seară. Dacă reușește să pună oameni împreună, o fundație va izbândi în ceea ce și-a pus în gând: să devină una de succes. Pentru Fundația „Mereu Aproape”, echipa adevărată este România și vreau să mă înclin în fața tuturor celor care ajută, știut sau neștiut. Campania „Ajut eu”, demarată recent de fundație, al cărei simbol este copăcelul, ne propunem fundfamental ca oamenii să îndrăznească să își spună dorințele, să spere că pot să realizeze. Pentru că vor fi, cu siguranță, ajutați”, a declarat Sandra Stoicescu, carismaticul om de televiziune.

Sandra-Stoicescu

Premiul „Cel mai bun proiect TV al anului”

Celebrul serial de comedie, Las Fierbinți, difuzat de Pro TV, a câștigat premiul pentru „Cel mai bun proiect TV al anului” iar îndrăgitele personaje „Gianina” și „Dalida” (interpretate de actrițele Ecaterina Ladin, respectiv Anca Dumitra) au urcat pe scena Premiilor Capital pentru a ridica distincția în numele întregii echipe. „Suntem recunoscători revistei Capital și telespectatorilor care, deja, de vreo 7 ani de zile încoace ne tot urmăresc. Numărul este, cu fiecare sezon care trece din ce în ce mai mare, dovadă că suntem cel mai bun serial de comedie românesc și că ne merităm distincția primită astăzi”, a declarat Anca Dumitra.

Las Fierbinti