Dacă maneaua ar fi fost inventată în Germania, probabil că ţara teutonilor ar fi ajuns rapid la fel de săracă precum Albania, iar astăzi ar fi cerut împrumuturi guvernului Boc. Nemţii au fost politicoşi şi ne-au lăsat-o nouă, cu tot cu modelul de viaţă lasciv şi trândav care îl impune.
Faptul că astăzi, românii au o felie uriaşă de Marea Neagră şi nu au reuşit să adauge la acest dar unic decît un manageriat manelistic, poate deja să sugereze că aici nu este vorba neapărat de lipsă de imaginaţie (poate fi şi prostie contondentă) şi că Dumnezeu ne-a dat degeaba hectarele de apă sărată.
Maneaua, această heroină injectabilă a muzicii populare care produce efecte nefaste inclusiv în managementul turismului de litoral, părea la un moment dat, potrivită ca să ajute poporul să depăşească un moment penibil- cel al crizei economice. Cu muzica dată la maximum, poporul are şanse mari să uite de stomacul gol, aşa că îşi dă cămaşa la lăutar şi subvenţionează acest aşa-zis "model cultural".
Riscul derivă întotdeauna din faptul că maneaua se comportă ca o poveste bucolică, unde lucrurile stau perfect invers faţă de realitatea cruntă românească: în manea Statul e de rahat, ai mereu bani pentru curve şi cazinou, ai acces permanent la cabinele cu sex oral, ai imunitate la puşcărie, ai limuzină ultimul ţipăt, ai femei adevărate, pline de carne, ai poliţia şi judecătorii sub pantofii tăi de 500 de euro, ai prieteni adevăraţi şi duşmani care sunt nişte tipi de onoare- dintre cei care îţi amintesc câteodată "Bă, eu sunt inamicul tău" şi care nu sunt chiar nişte râtani ce te sapă "pe la spate".
Maneaua nu pomeneşte niciodată de Fisc, de Salvare sau limite de viteză la Merţan. Dezarmant este că într-un mod extrem de subtil, această filosofie "de viaţă" a manelelor a intrat în planurile de management ale majorităţii hotelierilor de pe litoral: preţul ridicat cu orice preţ, profitul facil şi rapid, limuzina de lux, dansul pe birou cu fetiţele- angajate, banul pus la portofel chiar şi-atunci când nu poţi plăti salariile, vila somptuoasă, ridicată pe corso chiar când hotelul tău a ajuns o colibă de 5 stele din cauza lipsei de investiţii.
Filosofia manelei este respirată de mulţi dintre responsabilii afacerilor de pe litoral, iar ei au fost sprijiniţi generos de pretenţioşii de la Bucureşti - "gulerele albe" care învârteau prin ONG-uri bani din finanţările europene pentru integrarea rromilor şi care au spus că maneaua este "multiculturalitate". Îmbrăcau, adică, rahatul, în beteală şi nu cedau învinsului ce-i al învinsului. Alţii, mult mai puţin vizibili i-au spus manelei pe nume ("subcultură") şi au avertizat la timp că otrava manelei, ca simbol al trândăviei suprem-mioritice, o să micşoreze în timp PIB-ul ţării, va reduce exporturile şi va crea probleme cu punctualitatea muncitorului român la muncă, prin generalizarea unei mentalităţi de genul "mai stai, mânca-ţ-aş" care oricum exista anterior şi care se numea "merge şi-aşa". Că eşti şofer, electrician sau vreun burtos din administraţie, ai tot dreptul la lene şi la profituri ale vieţii pe care doar maneaua şi le poate procura rapid. Articolul "Pe litoralul românesc, turismul se face în ritm de manele" nu s-a dorit neapărat un meschin motiv de polemică şi nici măcar nu a căutat o soluţie. A spus, însă, nişte lucruri nespuse şi de nespus.
Cititorii "Evenimentul zilei", pregătiţi sau nepregătiţi, au combătut pe argumente, indiferent că a fost vorba de manelistu' ("cum sa auzi pa plaja betoven lumea vine la distractie sa asculte pa Gutza sau Salam aia viata frate") sau de bietul Ionnescu ("in a 4 a zi din 6 am facut toxinfectie alimentara. apa marii imputita de alge si de toate cremele si alifiile pe care si le dedeau oamenii pe piele. Groaznic. nu mai calc in veci pe litoralul romanesc"). În acest context, rugăm toţi cititorii să verifice: în ultimii 20 de ani, niciun responsabil de la Minister sau din Turismul de litoral nu a vorbit de "clienţii" industriei turismului, ci de "turiştii" ei.
Să-i privim cu ochii minţii pe aceşti mahări: noaptea, patronul de hotel sau de plajă, indiferent că este din Năvodari, Mamaia sau Mangalia, aliniază în gând turiştii ca pe oi, îi numără şi-i aşteaptă să vină de la Vaslui ca să-i tundă de bani. "Clientul" este dat deoparte, fiindcă s-ar putea comporta ca stăpân, şi rămâne doar "turistul" ca model anatomic pentru clasa socială a proştilor de jumulit banii. Dacă acest "turist" ar fi o păpuşă uriaşă pentru familia directorului de hotel, o-ho, negreşit că păpuşa asta nu ar fi pronunţat "ma-ma", ci "ma-nea-ua". CITIŢI ŞI:
- Pe litoralul românesc, turismul se face în ritm de manele