Împrumuturile în euro date de băncile autohtone au de obicei costuri mai mari decât în alte ţări. Costurile efective ale creditelor sunt mai mari decât în Polonia, Austria sau Grecia.
Împrumuturile pe care le iau românii sunt mai scumpe decât cele luate de alţi europeni. La un credit pentru cumpărarea unei case în valoare de 100.000 de euro, pe 30 de ani, un român plăteşte 727,99 euro pe lună, un polonez 626,26 euro, în timp ce un grec plăteşte în medie numai 524,85 euro.
Calculele sunt efectuate prin utilizarea dobânzii anuale efective (DAE) medii raportate de băncile din fiecare ţară la creditele noi acordate în luna martie 2008. EVZ a analizat costurile efective ale creditelor practicate de băncile care funcţionează în România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Austria şi Grecia.
Cele mai mari diferenţe în defavoarea noastră apar la împrumuturile pentru cumpărarea de locuinţe. Dacă, la noi, costul mediu practicat la un astfel de împrumut a fost de 8,21%, la greci a fost de numai 4,91%. Chiar dacă stau cel mai bine în grupul ţărilor analizate de EVZ, grecii suportă costuri efective apropiate de cele pe care le plătim şi noi la creditele de consum în euro. Cele mai ieftine împrumuturi de consum sunt oferite de băncile din Austria şi au avut, în martie, un cost efectiv mediu de 7,64%. Acestea sunt mai ieftine şi decât ipotecarele noastre.
Pe de altă parte, creditele de consum în euro sunt mai ieftine la noi decât în Ungaria. Dar vecinii noştri nu sunt dezavantajaţi decât la acest tip de împrumuturi: ipotecarele lor sunt mai ieftine decât ale noastre. Chiar dacă sunt mai ieftine, împrumuturile din alte ţări nu sunt disponibile şi pentru români.
Chiar dacă băncile de acolo ar fi dispuse să ne dea credite, costurile legate de transport, cazare, legalizare de documente ar umfla substanţial preţul creditului. EVZ îşi propune să inventarieze astăzi, cu ajutorul bancherilor, cauzele care duc la DAE mai mari decât în alte ţări din Uniunea Europeană.
DIN 2010 Piaţă fără graniţe la creditele de consum
O directivă europeană referitoare la creditele de consum urmează să fie adoptată formal în curând şi urmează să fie implementată la începutului anului 2010, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene remis la începutul acestui an. Directiva propusă ţinteşte să deschidă piaţa creditelor de consum care este împărţită în pieţe naţionale şi care refuză opţiunea consumatorilor şi preţuri mai competitive.
Chiar dacă, în prezent, în multe ţări europene împrumuturile de consum sunt mai ieftine, acestea nu pot fi contractate de europenii din alte ţări. De exemplu, cele mai ieftine credite de consum, oferite de băncile finlandeze, pot fi contractate numai de cei care locuiesc sau lucrează în Finlanda, potrivit ofiţerilor de credit ai acestor bănci. Directiva îşi propune să le asigure europenilor informaţii comparabile în ceea ce priveşte mesajele cuprinse în reclamele la produsele bancare, informaţiile puse la dispoziţia clientului înainte de semnarea contractului de credit, primirea de informaţii precise referitoare la drepturile şi obligaţiile contractuale, şi, nu în ultimul rând, comparabilitatea DAE pe întreaga Uniune Europeană.
„Directiva stabileşte o metodă completă de calcul pentru DAE - o singură cifră, calculată în acelaşi fel de-a lungul întregii UE cu aceleaşi costuri incluse. Consumatorii vor putea să afle care este cea mai ieftină ofertă de creditare prin compararea unei singure cifre“, se arată în comunicatul de presă remis de Comisia Europeană.
CAUZE Măsurile BNR, costul refinanţărilor, riscul mare de ţară
Băncile noastre „beneficiază“ de măsuri administrative de care băncile lor nu au parte. Acestea se numesc rezerve minime obligatorii şi sunt menite să încetinească creşterea împrumuturilor, în special a celor în valută.
Pentru resursele atrase, băncile constituie rezerve în valoare de 40% din totalul resurselor în euro, iar pentru aceste sume primesc nişte dobânzi modice din partea Băncii Naţionale a României. Parţial, aceste măsuri sunt „fentate“ de unele bănci prin exportul de credite în străinătate.
În plus, costurile diferite la împrumuturi practicate pe pieţe diferite pot fi explicate şi prin costul pe care îl suportă băncile pentru a atrage bani pe care apoi urmează să-i împrumute. Dacă, în ţările care au adoptat euro, grosul depozitelor atrase este tot în această monedă, la noi cea mai mare parte e în lei. În consecinţă, băncile apelează la finanţări externe pentru a acorda credite în valută.
Explicaţiile bancherilor > Martin Skopek, vicepreşedintele pe retail al BCR, afirmă că printre principalii factori care determină creşterea preţului creditelor denominate în euro se află rezerva minimă obligatorie, costul resurselor externe atrase, costurile de risc, provizioanele pentru solicitanţii de credite neprotejaţi la riscul valutar. Bancherul ilustrează efectul rezervelor minime: costul acestora - care se ridică la 40% din totalul resurselor în euro atrase de bănci - adaugă aproape trei puncte procentuale la dobânda creditului.
Astfel, rezerva minimă obligatorie înseamnă că, din fiecare 100 de euro primiţi în depozit, banca trebuie să ţină 40 de euro în depozit la BNR. Banca Centrală îi plăteşte băncii comerciale o dobândă anuală de numai 1,55%, mult mai puţin decât dobânda de peste 5% pe care banca o plăteşte clienţilor. În zona euro, nivelul rezervei minime obligatorii este de doar 2%-5%, subliniază Skopek condiţiile de piaţă diferite. În ceea ce priveşte costul resurselor, oficialul BCR aminteş te că economiile autohtone în euro nu acoperă cererea de credite în valută.
Dacă volumul economiilor în valută a crescut anul trecut cu echivalentul a 2,2 miliarde de euro, cel al creditelor a avut o creştere de patru ori mai mare, aceasta fiind de 9,3 miliarde de euro. Pe de altă parte, oficialul BCR menţionează şi că „băncile sunt interesate în mărirea portofoliului de credite ipotecare, cu un bun potenţial de business, iar sporirea concurenţei menţine sub presiune costul final al creditului“. > Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, afirmă că există mai mulţi factori care explică diferenţele. „În primul rând, costul finanţării băncilor româneş ti în euro de pe piaţa internaţională este mai mare pentru că riscul de ţară este mai mare în România şi băncile se pot împrumuta la marje peste Euribor (indicele de referinţă pentru euro - n.r.) mai mari decât în cazul băncilor din alte state. Un alt factor este legat de costul rezervei minime obligatorii care este considerabil. Chiar dacă băncile transferă credite în euro în străinătate pentru a reduce costul de rezervă, nu se pot transfera toate creditele, iar cele care rămân în bilanţ au un cost de rezervă foarte ridicat. Percepţia de risc faţă de România s-a deteriorat în ultima perioadă, şi asta se reflectă într-un cost al resurselor în euro mai mare. De asemenea, costul riscului în România este mai mare pentru că mediul economic nu este la fel de stabil ca în statele mai dezvoltate“, spune Van Groningen.
„Nu în ultimul rând, rentabilitatea cerută de acţionari este una relativ ridicată pentru a putea remunera riscurile mai mari pe care aceştia şi le asumă“, mai spune oficialul Raiffeisen. > Cătălin Pârvu, directorul general pe retail la Piraeus Bank, exemplifică în cifre influenţa rezervelor minime obligatorii. „Dacă eu atrag economii cu 5% la un depozit acordat pe trei luni, ca să plasez banii într-un credit fără să câştig ceva trebuie să-l dau (creditul - n.r.) cu 7,7%“, arată Pârvu. Din punct de vedere al atragerii de resurse pentru acordarea de finanţări şi Pârvu menţionează că România e percepută ca fiind mai riscantă decât alte pieţe. Alţi factori care influenţează costul creditelor date de băncile autohtone? „O diversitate de produse şi de servicii mai mică decât afară, unde nu veniturile din dobânzi sunt preponderente şi nu duc greul producerii de profit“, mai spune Pârvu.
CITIŢI ŞI: De ce este România o ţară scumpă Cine ne scumpeşte hainele De ce electronicele de firmă sunt mai scumpe în România