După 22 de ani de derută, Biblioteca Naţională a României şi-a deschis noul sediu. Românii pot consulta aici documente de o valoare inestimabilă, spune directorul instituţiei, într-un interviu acordat EVZ.
Elena Tîrziman, directorul Bibliotecii Naţionale a României, are o săptămână încărcată. Zilele inaugurale ale noii clădiri a Bibliotecii sunt pline de evenimente, vizite, lansări. Azi va veni inclusiv Circul Globus să susţină un spectacol pentru câteva sute de copii sosiţi să admire noul sediu lucios al instituţiei. Aici, spune Elena Tîrziman, se încearcă crearea unui spaţiu interactiv, rupt de imaginea prăfuită a sălii de lectură tradiţională. Aici, românii ar putea admira, de exemplu, inclusiv „actul de naştere” al României şi cărţi medievale a căror valoare este imposibil de măsurat.
Într-un interviu EVZ, directorul Bibliotecii Naţionale explică de ce a durat peste 20 de ani terminarea noului sediu şi ce presupune să păzeşti de acum încolo comoara culturală de aici. EVZ: 2012 e anul Caragiale. Ce va face Biblioteca Naţională pentru a-l sărbători? Elena Tîrziman: În primul rând, astăzi iniţiem un program cu Arhiva Naţională de Filme, care se numeşte „De la carte la film”. Şi prima ediţie o realizăm cu Caragiale. Vom prezenta documente Caragiale, se va vorbi despre Caragiale şi va fi prezentat un film cu Caragiale, „Momente şi schiţe”. Şi de-a lungul anului, în cadrul programului, vom prezenta câte o carte şi apoi vom vedea care e versiunea ecranizată a ei. Ăsta e doar un aspect. Caragiale e peste tot! Va fi peste tot în programul inaugural, va fi prezent în sălile de lectură, va fi prezent în interferenţe culturale. Nu putem să nu marcăm anul Caragiale. Ce credeţi că ar fi spus însă Caragiale despre faptul că a durat 22 de ani până ce a fost terminat sediul Bibliotecii Naţionale?Cum să vă spun, sunt 22 de ani vizibili după Revoluţie. Dar primul plan de proiectare pentru Biblioteca Naţională a României datează din 1971. Deci e mult mai mult de 20 de ani. A fost un demers în care am parcurs anumite etape. Când credeam că suntem aproape de faza finală, am renunţat, după care iar s-a reluat. Au fost şi momente dificile în care s-a crezut că poate fi abandonată clădirea sau momente când s-a crezut că se va schimba destinaţia de bibliotecă a clădirii. Revoluţia a prins două mari construcţii din Bucureşti, aproape terminate. Biblioteca şi Casa Radio. Ridicate la roşu şi care au avut destine total diferite. Un destin nefericit l-a avut Casa Radio, care probabil că şi are o structură mult mai studiată, şi un destin cu foarte mult hazard, dar, în final, fericit: Biblioteca Naţională a României. Au fost tot felul de controverse şi-n presă, s-a vorbit dacă această clădire ar trebui să ajungă bibliotecă sau să aibă altă destinaţie. A fost şi un punct în care aproape s-a decis mutarea Guvernului în acest spaţiu. Apoi, ne sunt tuturor binecunoscute videoclipuri filmate aici, înainte de renovare. S-au filmat şi secvenţe horror în Biblioteca Naţională a României. Acum câţiva ani, clădirea neterminată devenise şi ţintă pentru hoţi. Cum aţi găsit sediul când aţi reluat lucrările?Ca orice lucru, a fost semivandalizată într-o anumită perioadă. Şi care a fost declicul, de ce, acum doi ani, s-a luat decizia de a relua lucrările?Noi, românii, probabil că aşa suntem structuraţi, etnogenetic: nu luăm decizii radicale decât în ultima clipă. Studenţii învaţă în noaptea dinaintea examenului, totul se întâmplă doar când e absolut necesar. Iar Biblioteca a avut sediu în fostul Palat al Bursei şi nu a mai putut administra acest sediu. Pentru că a fost revendicat în instanţă şi câştigat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, ei fiind adevăraţii proprietari, noi având statut de chiriaşi. Deci, am ajuns într-o situaţie limită. Şi atunci a fost nevoie de a găsi un adăpost, pentru că e o instituţie unică la nivelul unei ţări, cu rol de a conserva, prezerva, valorifica pentru generaţii viitoare patrimoniul documentar. Contribuie la definirea identităţii unei ţări, nu putea fi desfiinţată. Locul în Europa Cum stă Biblioteca Naţională a României în comparaţie cu celelalte de la nivel european? În Europa, cele mai mari biblioteci naţionale aparţin ţărilor foste imperii. Marea Britanie, Austria, Franţa, Germania, Rusia, Turcia, Polonia şi apoi ne regăsim noi! Presiunea demografică şi creativitatea poporului român ne-au făcut să obţinem un loc, zic eu, binemeritat aici. Prin urmare, revenind, nu se putea vorbi de o desfiinţare a bibliotecii naţionale. Era nevoie ori de o clădire nouă sau reluarea proiectului niciodată abandonat al bibliotecii de aici. A fost nevoie de acest şoc dat de riscul de a rămâne fără clădire...A fost nevoie de un şoc, pentru că procesul era în derulare. Exista o clădire cu depozite finalizate, cu o infrastructură potrivită, clădirea păstrează planurile iniţiale. Şi apoi, niciodată n-a existat o voinţă politică şi administrativă, financiară, ca acum. Credeţi că este mărimea bibliotecii reflectată şi în pofta românilor de azi pentru lectură?Indiferent cum ne percepem noi, românii, cu toate hibele noastre, suntem un popor care creează intelectual foarte mult. Nu spun neapărat că e şi calitativ, poate aici se mai poate lucra. Dar românii sunt un popor creator. Creator de arte vizuale, de exemplu, cum e noul val de cinematografie. Dar şi creator şi în scris, doar s-a înscris şi în proverbul „românul s-a născut poet”. Dincolo de aspectul creator, mai e şi dorinţa românului de a avea o bibliotecă acasă. Asta nu există în mentalul colectiv al tuturor popoarelor. Poate că a fost şi-o modă...Nu e numai de modă, că altfel n-ar fi pline târgurile de carte de oameni în situaţie de criză. E şi un pic de snobism, dar lăsăm la o parte snobismul unora şi luăm doar nevoia reală a unora de a citi. În câte filme americane aţi văzut biblioteci în casele lor? Dar dacă ieşim de aici, vedem cozi la şaorma, se aud manele. Ne reprezintă biblioteca?O merităm.Trebuie să schimbăm paradigma tradiţională a lecturii, a informării. Nu mai e vorba de un cititor individual, la o masă prăfuită, înconjurat de cărţi. Asta încercăm noi să oferim aici. Un spaţiu dinamic. Un spaţiu de lucru. Avem zone multifuncţionale, de exemplu, în care ne-am gândit la studenţii care trebuie să facă un proiect de grup şi nu se pot întâlni în sufrageria lor sau în camera de cămin. Sunt găzduiţi aici, cu toată logistica. Nu deranjează nici sălile de lectură, pot vorbi tare acolo, pot mânca un sandviş. V-aţi gândit să faceţi şi program de noapte?Aspectul ăsta nu l-am avut în vedere până acum. Dar o să ne gândim când vom reuşi să rezolvăm cealaltă vulnerabilitate a bibliotecii – prima fiind spaţiul -, şi anume resursa umană. Probleme cu resursele umane Câţi sunt angajaţi acum şi de câţi oameni aveţi nevoie?Conform legii bibliotecilor avem în vedere 995 de persoane. Acest 995 – nu 1.000, nu 800, e o cifră care nu e rotundă – e dat de un indicator de ţară. În România, la media de producţie editorială, la populaţia pe care o deserveşte, la potenţialul de patrimoniu documentar, atâţia ar trebui să fie angajaţi, 995.Însă acum suntem doar un sfert... De ce ar veni un tânăr să se angajeze la bibliotecă? Salariile nu diferă de cele din învăţământ... Dar dincolo de motivaţia materială, ar trebui să vină să vadă că e o profesie în schimbare. E o profesie în care nu se mai fac doar activităţile clasice de bibliotecar. E nevoie de multiple competenţe, e nevoie să cunoşti limbi străine, competenţe de calculator etc. O RECLAMĂ LA BIBLIOTECĂ „Când nu prea ai bani să-ţi faci dotările...” Există un aspect, care a deranjat pe mulţi înainte de lansare: cum a ajuns o reclamă luminoasă pe frontispiciul bibliotecii?Chiar dacă a deranjat pe mulţi, noi am încheiat un parteneriat cu Samsung la „Noaptea bibliotecilor”. Şi a ieşit foarte bine. Când nu prea ai bani să-ţi faci dotările, accepţi un parteneriat, chiar dacă pare un compromis inacceptabil, să zic aşa. Dar o mare parte din dotările tehnologice de aici au fost făcute cu ei. Cât va rămâne reclama acolo?Până la sfârşitul anului, când sperăm că o vom înlocui cu „Biblioteca Naţională a României” care acum e doar pe două ecrane laterale. E un compromis, dar noi ne considerăm avantajaţi. Şi n-o să fie în permanenţă acolo. Nu, Doamne fereşte!
COMORILE DIN SALA DE LECTURĂ
„Depinde din ce unghi le privim când spunem „valoroase”” Ce cărţi rare sunt la Biblioteca Naţională? Daţi-ne câteva exemple.Colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a României însumează cam jumătate de milion de exemplare. Dintre care, 350.000 sunt în colecţiile speciale din Bucureşti şi cam 150.000 în filiala noastră de la Alba Iulia, unde avem una dintre cele mai vechi şi reprezentative colecţii medievale din lume. Care sunt totuşi cele mai valoroase piese?Cea mai scumpă probabil că e „Codex Aureus” (manuscris în latină, realizat din porunca împăratului Carol cel Mare, în secolul VII – n.r.). Dar avem, de exemplu, Arhiva Istorică, unde de bază sunt Fondurile Bălcescu, Fondurile Saint Georges unde regăsim documente Cuza, documente din cancelariile domneşti, scrisorile Elenei Cuza. Sau acte domneşti ale lui Vasile Lupu. Avem fondul integral Kogălniceanu. Avem 44.000 de documente muzicale, inclusiv din perioada otomană. Avem cabinetul de carte rară şi bibliofilie, avem cabinetul de stampe – desene româneşti, gravuri. Colecţia noastră de stampe e a doua după cea a Muzeului Naţional de Artă. Din păcate, noi nu am putut să le punem în valoare, neavând spaţii expoziţionale, problemă care s-a rezolvat acum. Sunt lucrări de Grigorescu, Tonitza şi multe altele. Dar depinde din ce unghi privim când spunem că sunt „valoroase”. Pentru că pentru noi, românii, cea mai valoroasă carte este „Liturghierul lui Macarie”, apărut la 1508 şi reprezintă prima carte tipărită în spaţiul românesc. Valoarea nu e numai cea materială, în sine, a obiectului, ci e dată şi de ceea ce exprimă despre civilizaţia ţării respective. Un alt exemplu de document care are o valoare deosebită e „actul de naştere” al României, firmanul prin care sultanul otoman recunoaşte, la 1864, România ca stat. „Cred că e dificil să furi de aici” Toate aceste rarităţi au nevoie de o pază specială. Cum este securitatea instituţiei?Când e vorba de protejarea documentelor dintr-o bibliotecă sunt două mari componente: aspectul de securizare a clădirii şi securizarea individuală a fiecărei piese. Şi aici sunt senzori, de exemplu, dar nu-i observaţi! Urmează să continuăm însă investiţia. Ce avem acum ca şi dotare a clădirii corespunde cu planul de securizare a unei clădiri care dispune de patrimoniu aprobate de poliţia care se ocupă de patrimoniu şi verifică. Dar nu vorbim numai din punctul de vedere al furtului. O colecţie trebuie să fie protejată şi din punct de vedere al microclimatului, al accidentelor, al focului etc. S-a înregistrat vreodată în istoria Bibliotecii furtul vreunui document rar?La noi nu, pentru că dincolo de responsabilitatea noastră nimic nu se aprobă fără poliţia care se ocupă de patrimoniu. Sunt verificări de două-trei ori pe an. Din câte ştiu, n-au existat tentative la noi în ultimii 20 de ani. Dar cred că e dificil să furi de aici, dacă nu ştii unde să valorifici. Mi-e greu să cred că vreun hoţ este avid să citească din Cantemir! Ar fi a doua variantă, un furt care să fie valorificat în bani. Dar asta ţine deja de trafic de obiecte de patrimoniu, nu se face întâmplător.
- CARTE DE VIZITĂ Elena Tîrziman:Director general al Bibliotecii Naţionale din România încă de acum 15 ani. Conferenţiar la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Doctor în Filologie şi în Ştiinţele Informării şi Comunicării. Are 45 de ani.
Citiți și:
- „Mall cultural” în centrul Bucureștiului