Daum, atacat din toate părțile: „Demisia! Demisia conducerii FRF şi a antrenorului!”. ACUZE INCREDIBILE: schimbările făcute la pauză nu ar fi fost făcute de selecționer!

România a pierdut fără drept de apel, aseară, în fața Poloniei, scor 0-3. Astfel, selecționerul Christoph Daum este cel vizat de oamenii de fotbal din țară pentru eșecul din campania de calificare la CM 2018.

Mircea Sandu, fostul șef al FRF, a reacționat dur după eșecul „tricolorilor” și cere demisia conducerii Federaţiei şi a antrenorului Christoph Daum. Ba mai mult, fostul președinte de la „Casa Fotbalului” a declarat că schimbările făcute la pauză (Prepeliță și Andone) nu-i aparțin selecționerului. 

„Demisia! Demisia întregii conduceri a Federaţiei şi a antrenorului. Nu am văzut niciun meci ca lumea. Degeaba ne dăm mari cu acel 5-0 cu Armenia. Ce am jucat cu Muntenegru şi Kazahstan, 10 minute? Aseară nu am jucat nimic.

Ai două vârfuri de atac percutante, Keşeru şi Andone, şi joci cu Stancu? E dezastruos ce s-a întâmplat, inclusiv organizarea meciului. Dacă scăpăm cu porţile închise doar pentru un meci e un câştig. S-a atentat la integritatea jucătorilor. Acea petardă a fost îndreptată spre un jucător.

Schimbările au fost coordonate de un oarecare consilier care cu câteva minute înainte de finalul primei reprize a plecat de pe bancă şi a mers la vestiare. Şi atunci ne mai luăm de Gigi Becali că face schimbările la Steaua? Măcar el bagă banii lui acolo. Ne batem cu pumnul în piept că promovăm jucători tineri? Păi Lucescu nu a făcut, Piţurcă nu a făcut?”, a declarat Mircea Sandu la DigiSport.

Fostul internațional Ciprian Marica a sărit la gâtul lui Daum, după eșecul cu Polonia: „Despre domnul Daum nu ar fi prea multe de spus. Deocamdată nu ne impresionează. România nu arată altceva, nu arată mai bine. România nu a arătat nimic și nu am văzut nicio tactică. Nu am văzut nicio diferență între ce juca România în jocurile slabe din trecut. Îmi aduc aminte de Campionatul European... Nu am văzut nicio schimbare.

Cred că suntem destul de supărați cu toții. Cei mai supărați sunt jucătorii. Este o seară neagră. Nu cred că ar mai fi multe de spus. E o campanie care merge din prost în mai prost. Șanse din ce în ce mai puține, ca să nu spunem că aproape nule. Jocul nu ne dă speranțe și asta ne dezamăgește cel mai tare.”