Creanţele generate de firmele aflate în insolvenţă, la nivel naţional, reprezintă 20% din PIB, aproximativ 25 de miliarde de euro, a spus astăzi Florin Dănescu, președinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor.
„Noua Lege a insolvenţei este cu adevărat mai bună decât ceea ce era înainte, dar rămâne această mare întrebare - felul de aplicare. Dacă modalitatea de aplicare a acestei legi rămâne aceeaşi nu facem niciun pas înainte. Vorbim de 20% din PIB creanţe, aproximativ, pentru că încă în România acest fenomen este foarte puţin transparent, este foarte greu să procuri date. 20% din PIB reprezintă aproximativ 25 de miliarde de euro, creanţe aflate în insolvenţă la nivel naţional, din care băncile au partea de credit de 5,4 miliarde de euro”, a spus Dănescu.
Acesta a mai spus că statul reprezintă cel mai mic creditor, principalii doi creditori fiind stat care „are aproximativ 10 miliarde de euro creanţe ale companiilor aflate în procedură de insolvenţă, iar 10 miliarde de euro s-ar afla la nivelul celorlalte companii, din cauza blocajelor financiare”, a explicat Dănescu.