Dacă în Statele Unite destui politicieni le cer americanilor, în ultima vreme, să-și cumpere mașini electrice pentru a nu plăti prețul benzinei la pompă, care a ajuns să bată recordul din ultimii 14 ani, așa și în Europa recentă, politicienii de la Bruxelles îi îmbie pe europeni să pună în aplicare o mulțime de proiecte scumpe pentru energii alternative. Fără să se asigure că, în cazul în care principalul lor furnizor de energie, Federația Rusă, ar luat-o razna, să poată menține, fără să trimită prețurile la cer, un consum civilizat.

Care ar fi explicația prin care Vladimir Putin – un om care conduce o țară cu o economie mai mică decât cea a Texasului și cu o speranță medie de viață cu 10 ani scăzută decât cea a Franței – să se lanseze într-o aventură militară din care acum nu știe cum să mai iasă ?

De fapt, vorbim de noțiuni care țin de realitatea materială și economia de bază - două lucruri pe care liderul de la Kremlin pare să le înțeleagă mult mai bine decât omologii săi din lumea liberă și mai ales din Europa.

O matematică simplă

Putin știa că Europa produce 3,6 milioane de barili de țiței pe zi dar consumă 15 milioane.

Putin știa că Europa produce 230 miliarde de metri cubi de gaz natural pe an dar consumă 560 miliarde de metri cubi.

Putin știa că Europa consumă 950 milioane de tone de cărbune pe an dar produce jumătate.

Vladimir Putin știa că Rusia produce 11 milioane de barili de țiței pe zi dar consumă numai 3,4 milioane.

El știa că Rusia produce peste 700 miliarde metri cubi de gaz natural pe an dar consumă numai 400 miliarde.

El știa că Rusia produce 800 milioane de tone de cărbune pe an și consumă numai  300.

Rezultatul: Rusia poate închide robinetul prin care exportă în Europa 20% țiței, 40% gaz și 20% cărbune.

Și nu numai asta. Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume, reprezentând peste 18% din exporturile internaționale.

În 2019, Rusia și Ucraina au exportat împreună mai mult de un sfert (25,4%) din grâul mondial.

În timp ce Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume, printre alte produse, Ucraina este cel mai mare exportator de uleiuri din semințe.

Ucraina este un furnizor major de porumb – 17% din exporturile globale și de ulei de floarea soarelui – peste 60% din exporturile mondiale.

De la izbucnirea războiului, de pe 24 februarie, prețurile grâului au crescut cu peste 50%, porumbului cu 25%, uleiului de floarea soarelui cu peste 35% și uleiului de soia cu 20%.

Prețurile porumbului și ale orzului au crescut vertiginos, Rusia și Ucraina reprezentând 14% din livrările de orz de pe piața globală.

Cum este posibil ...

... ca țările europene să-și permită să devină atât de dependente de o țară cum este Rusia, în cei 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece?

Iată cum: aceste țări sunt în menghina unei ideologii delirante care le face incapabile să înțeleagă realitățile dure ale producției de energie. Ideologia verde insistă că nu avem nevoie de energie nucleară, de gaze naturale și mai ales de fracturarea hidraulică pentru a scoate gaz natural și țiței. Se insistă că este doar o chestiune de voință și bani să se treacă rapid la surse regenerabile. Se plusează că avem nevoie de o „descreștere” a industriilor, o așa numită “decarbonizare” și că ne confruntăm cu un “viitor îngrozitor al extincției umane în masă”.

Destui politicieni americani reprezintă perfect miopia acestui punct de vedere când spuneau, în zilele dinaintea invaziei rusești din Ucraina, că războiul „ar putea avea un impact profund negativ asupra climei. Ai un război și, evident, vei avea emisii masive din această cauză. Dar, la fel de important, vei pierde concentrarea oamenilor pe acest subiect”.Accentul Occidentului pe vindecarea planetei prin surse regenerabile și renunțarea la gaze naturale și energie nucleară a fost ceea ce i-a permis lui Vladimir Putin să obțină controlul asupra aprovizionării cu energie a Europei.

Pe măsură ce Occidentul cădea într-o transă hipnotică despre relația sa cu natura, evitarea apocalipsei climatice și venerarea unei adolescente pe nume Greta, Vladimir Putin a făcut ceea ce urmărea de mult.

 Război în coșul de pâine al Europei

Tancurile și rachetele rusești care asediază Ucraina amenință, de asemenea, aprovizionarea cu cereale și alimente țări din Europa, Africa și Asia, care se bazau pe terenurile agricole vaste și fertile din regiunea Mării Negre - uneori numite „coșul de pâine al Europei”.

Fermierii ucraineni au fost forțați să-și neglijeze câmpurile în timp ce milioane de oameni fug, luptă sau încearcă să rămână în viață. Porturile de la Marea Neagră care trimiteau grâu și alte alimente de bază în întreaga lume sunt bombardate și distruse. Iar Federația Rusă, o altă putere agricolă mondială, are exporturile de cereale blocate de sancțiunile occidentale.

Deși nu au existat, încă, întreruperi la nivel mondial ale aprovizionării cu grâu, prețurile au crescut cu 55% de la momentul invaziei Ucrainei, pe fondul îngrijorărilor cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla. Dacă războiul va fi unul de lungă durată, țările care se bazează pe exporturile de grâu din Ucraina, la prețuri accesibile, s-ar putea confrunta cu o penurie începând din luna iulie, declara directorul Consiliului Internațional pentru Cereale, Arnaud Petit.

Spre exemplu, creșterile importante ale prețului grâului la nivel global ar putea afecta grav capacitatea Egiptului de a menține prețurile pâinii la nivelul actual subvenționat. Siria devastată de război a anunțat recent că va reduce cheltuielile și va raționaliza alimentele de bază. În Liban, unde o explozie masivă în portul Beirut, în 2020, a distrus principalele silozuri de cereale ale țării, autoritățile se străduiesc să compenseze penuria prognozată de grâu, Ucraina furnizând 60% din aprovizionarea sa. Oficialii libanezi sunt în discuții cu SUA, India și Canada pentru a găsi alte surse pentru o țară aflată deja în criză financiară.

Țările africane au importat produse agricole în valoare de 4 miliarde de dolari, din Rusia, în 2020, iar aproximativ 90% a fost grâu, informa Wandile Sihlobo, economist șef la Camera de Comerț Agricol din Africa de Sud. Ucraina a fost al doilea cel mai mare furnizor de grâu al Indoneziei anul trecut, furnizând 26% din grâul consumat. Ucraina și Rusia asigură, de asemenea, 75% din exporturile globale de ulei de floarea-soarelui, reprezentând 10% din toate uleiurile de gătit.

Ucraina furnizează țărilor din Uniunea Europeană cu puțin sub 60% din porumbul importat și aproape jumătate dintr-o componentă cheie a cerealelor necesare pentru hrănirea animalelor, iar Rusia care asigură 40% din necesarul de gaze naturale al Europei, este, în mod similar, un furnizor important de îngrășăminte, grâu și alte produse de bază.

Spania începe să se simtă afectată de lipsa importurilor atât de ulei de floarea soarelui, pe care supermarketurile l-au raționalizat, cât și de acele cereale care merg pentru a hrăni aproximativ 55 de milioane de porci. În primele două zile ale atacului Rusiei asupra Ucrainei, prețul cerealelor pentru hrana animalelor a crescut cu 10% pe piața comercială din Spania.

Un inamic perfect al binelui

În timp ce Rusia și-a mărit producția de energia nucleară, astfel încât să poată exporta mai mult petrolul și gaze naturale în Europa, guvernele occidentale și-au petrecut timpul și talentul obsedați de „amprentele de carbon”, un termen creat de o firmă de publicitate care lucrează pentru British Petroleum, de analize complexe asupra paielor de plastic din temele de casă ale unui copil canadian de 9 ani și au discutat luni întregi despre terapia de „anxietatea climatică”.

În timp ce Putin a extins producția de petrol și gaze a Rusiei și a dublat producția de energie nucleară pentru a permite exporturi mai mari, Europa condusă de Germania, și-a închis centralele nucleare, centralele pe cărbune, zăcămintele de gaze și a refuzat să diversifice producția de gaze și țiței prin metode avansate precum fracturarea hidraulică.

Cifrele spun cel mai bine povestea. În 2016, 30% din gazele naturale consumate de Uniunea Europeană proveneau din Rusia, în 2018 această cifră a crescut la 40%, în 2020 la 44%, iar până la începutul lui 2021 atinsese 47%.

Rezultatul a dus la cea mai gravă criză energetică globală din 1973,  la creșterea prețurilor la electricitate și benzină în întreaga lume, fiind o criză fundamental bazată pe aprovizionarea inadecvată.

Europenii – conduși de figuri precum Greta Thunberg, de lideri ai Partidului Verzilor Europeni și susținuți de politicieni americani – credeau că o relație sănătoasă cu Pământul necesită reducerea producției de energie din resurse clasice. Îndreptându-se către sursele regenerabile, ei doreau să arate lumii cum să se trăiască fără a dăuna planetei. Dar, aceasta începe să fie un vis. Nu se poate alimenta o întreagă rețea cu energie solară și eoliană, deoarece soarele și vântul sunt elemente inconstante, iar bateriile existente în prezent nu sunt nici măcar suficient de ieftine pentru a stoca cantități mari de electricitate peste noapte, cu atât mai puțin pe parcursul întregului anotimp.

În slujba ideologiei de mediu, ei au creat un inamic perfect al binelui și al Ucrainei. Vladimir Putin.

Ar trebui ca invazia Ucrainei să fie receptată ca un semnal de alarmă. A susține civilizația occidentală necesită surse de energie ieftine, abundente și de încredere, produse acasă sau în națiunile aliate. Securitatea națională, creșterea economică și sustenabilitatea necesită o dependență mai mare de energie nucleară și de gaze naturale și mai puțin de panouri solare și turbine eoliene, care fac electricitatea prea scumpă.

Concentrarea neobosită a Moscovei asupra realității energetice a adus-o într-o poziție mai puternică decât ar fi trebuit să i se permită vreodată să se regăsească. Dacă Occidentul vrea, așa cum spune, să salveze lumea de regimurile tiranice ar trebui să reflecteze mai atent asupra propriilor superstiții energetice.