Ministrul delegat pentru Buget a declarat, astăzi, la Suceava, că nu a fost încă stabilit modul în care se va calcula acciza de anul viitor.
Darius Vâlcov, care a participat la o întâlnire cu oameni de afaceri suceveni, a fost întrebat la ce valoare a euro va fi calculată acciza pentru anul viitor, potrivit mediafax.ro.
"O variantă pe care o luăm în calcul este să nu calculăm acciza la nivelul euro, ci la nivelul leului, pentru că aşa este normal în orice stat. Sunt mai multe variante de calcul, iar una dintre ele este ca acciza să nu se mai refere la euro, ci să se refere la leu, iar anual să se modifice în funcţie de inflaţie", a precizat Vâlcov, adăugând că încă se fac se fac analize tehnice și că modalitatea de calcul se va face publică odată cu prezentarea bugetului.
Referitor la acest subiect, Vâlcov a precizat că proiectul legii bugetului pentru anul 2015 va fi prezentat la mijlocul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie, probabil de viitorul premier.