Daraban, CCIR: 30% din PIB-ul României este reprezentat de sectorul industrial

Aproape o treime din economia României este reprezentată de sectorul industrial.

Totodată, România are o poziţie geografică foarte bună, iar coridorul european nr. 7 este unul dintre cele mai importante proiecte ale ţării, a afirmat Mihai Daraban, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în timupl recepţiei date în onoarea Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti.

În cadrul evenimentului, Daraban a amintit de situaţia economică a României, care a avut cea mai mare creştere din UE anul trecut. „30% din PIB-ul nostru este reprezentat de sectorul industrial, avem o locaţie geografică foarte bună şi precizez aici coridorul european nr. 7, acesta fiind unul dintre cele mai importante proiecte ale ţării”, a declarat preşedintele CCIR.

În discursul său, Mihai Daraban a mulţumit Ambasadorilor şi reprezentanţilor Misiunilor Diplomatice pentru implicarea acestora în intensificarea cooperării economice internaţionale şi stimularea investiţiilor globale. „Am început să avem numeroase parteneriate în străinătate şi pot preciza aici protocoalele cu Camerele de Comerţ din Turcia, Polonia, Zona Metropolitană New York. De asemenea, sunt onorat că, la târgurile şi forumurile de afaceri pe care le organizăm, ne bucurăm de prezenţa Preşedintelui României şi a Primului-Ministru în fiecare an, iar anul trecut a fost marcat şi de prezenţa Preşedinţilor Republicii Turce, Republicii Portugheze şi Bulgariei”, a precizat Preşedintele CCIR.

Evenimentul, care s-a desfăşurat la CCIR Business Center, a marcat contribuţia deosebită a diplomaţilor străini la dezvoltarea economiei naţionale, prin sprijinul acordat relaţiilor comerciale bilaterale dintre România şi diverse state ale lumii.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Daniel Ioniţă, a susţinut un discurs în care a subliniat sprijinul constant al MAE pentru CCIR în promovarea intereselor României în străinătate, în acest sens amintind şi protocolul de colaborare semnat între MAE şi CCIR în martie 2015.

„Scopul nostru este să susţinem dezvoltarea mediului antreprenorial şi promovarea pe plan extern a serviciilor mediului de afaceri românesc şi a potenţialului investiţional al ţării noastre. Trebuie să fim conştienţi că, fără implicarea mediului de afaceri, toate cooperările economice externe sunt menite să ajungă doar simple exerciţii fără efecte concrete. De aceea vă încurajăm să folosiţi toate ocaziile şi canalele disponibile prin instituţiile dvs. din România pentru a dezvolta noi conexiuni de business pe pieţe noi şi pentru a le consolida pe cele tradiţionale”, a declarat Ioniţă.